Prima formă de conducere politică cunoscută la Roma a fost regalitatea. După tradiţia romană, au domnit şapte regi. Primii patru au fost latini şi sabini şi au domnit alternativ, adică unul latin, urmat de un altul sabin. În timpul acestora, Roma şi-a întins stăpânirea asupra unei părţi din Latium şi a pus aici bazele unei vieţi economice. Ultimii trei regi, care au domnit în secolul al VI-lea î.Hr. au fost de origină etruscă, ceea ce dovedeşte că în această vreme etruscii îşi întinseseră stăpânirea asupra Romei. Acestora li se atribuie de către
 Servius Tullius |
tradiţie lucrări edilitare de pe urma cărora Roma s-a transformat într-un adevărat oraş.
Regele era numit cu aprobarea zeilor şi avea puteri limitate. El era în acelaşi timp comandant militar, judecător suprem şi preot. El era ajutat în cârmuire de un sfat format din căpeteniile celor 300 de ginţi numiţi Senat (senatus; senes = cei bătrâni). Un rol important îl avea Adunarea poporului, numită comitia curiata (curia = coviria = comunitatea bărbaţilor), formată din ostaşi care se întruneau pe curii(existau 30 de curii). Comitia curiata era organul superior în statul roman, alegând pe rege, declarând război şi luând hotărâri în problemele mari de stat.
În timpurile vechi, romanii au avut o organizare gentilică patriarhală, unitatea socială de bază fiind ginta, denumită gens. După tradiţie, toată populaţia era alcătuită din trei sute de ginţi, care formau poporul roman (populus romanus). Zece ginţi înrudite formau o curie, iar zece curii – un trib. Tradiţia romană ne spune că la început au existat la Roma trei triburi: Ramnes, al latinilor, Tities, al sabinilor şiLuceres al etruscilor. Treptat însă ginta şi-a pierdut din importanţa ei, întărindu-se în schimb familia. Capul familiei, pater (tatăl), avea o putere nelimitată asupra membrilor familiei.
Patricienii sunt reprezentanţii vechilor ginţi. Denumirea de patrician vine chiar de la cuvântul pater. Aceştia au dobândit bogăţii şi proprietăţi, formând aristocraţia, clasa privilegiată a societăţii romane. Ei deţineau conducerea statului.
În acest timp apare la Roma şi sclavia. Sclavii proveneau dintre prizonierii de război; ei erau socotiţi ca membrii inferiori ai familiei romane şi folosiţi la munci casnice; de aceea sclavia avea un caracter patriarhal.
Restul populaţiei romane, care se găsea în afara ginţilor, îl formau plebeii. Plebeii erau persoane stabilite la Roma după întemeierea ei, precum şi locuitorii din teritoriile cucerite ulterior şi anexate oraşului. Majoritatea plebeilor se ocupau cu agricultura şi meseriile; o parte dintre ei se ocupau cu comerţul, devenind bogaţi. Deşi plebeii plăteau impozite şi serveau în armată, ei nu erau consideraţi membri ai comunităţii romane.
În această epocă au apărut şi clienţii (clientes), persoane mai puţin bogate, provenite din rândul plebeilor sau dintre membrii săraci ai ginţilor şi care se puneau sub protecţia unor patricieni. Aceştia acordau clienţilor sprijin material şi moral, pentru care ei se îndatorau să-i ajute pe patroni în alegeri, în războaie şi în diferite servicii casnice. În felul acesta clienţii, depinzând de patricieni, intrau oarecum în componenta ginţilor.
Aşadar, regalitatea romană corespundea fazei de democraţie militară, perioadă caracteristică descompunerii organizării gentilice.
Spre sfârşitul regalităţii, datorită rolului precumpănitor pe care încep să-l aibă plebeii în viaţa economică, ca şi obligaţiile lor militare, a făcut ca ei să fie încadraţi în rândurile poporului roman. Astfel, tradiţia romană, arată că regele Servius Tullius a venit cu o reformă, prin care voia să încadreze în rândurile poporului roman, alături de patricieni, şi pe plebeii cu avere. În acest scop cetăţenii şi suprafaţa Romei au fost împărţiţi în districte teritorial-administrative (tribus, trib): 14 urbane, 17 (mai apoi 31) rurale. Populaţia era încadrată după avere în cinci clase cenzitare (classes), fiecare fiind grupată în centurii (100 de oameni); în total erau 193 de centurii cu obligaţii fiscale şi militare precise. Centuriile erau convocate lunar în adunări, numite comiţii centuriate, în care patricienii aveau însă un rol hotărâtor.
Comitia centuriata s-a constituit ca bază pentru formarea armatei. Relaţia de sânge îşi pierde importanţa, determinantă devine proprietatea pământului şi averea posedată (timocraţie / plutocraţie). Adunarea celor care puteau să poarte arme se realiza pe Câmpul lui Marte la chemarea consulilor, prin arborarea steagului roşu de război pe Capitoliu. Decizia se lua după categorii, prin vot deschis, după ce se făcea apelul după listă.
Această reformă, care reflectă trecerea la organizarea statului a contribuit la înlăturarea principiului gentilic. Ea a provocat o puternică reacţiune din partea patricienilor; aceştia voiau să-şi păstreze neatinse privilegiile lor şi erau nemulţumiţi că în comiţiile centuriate trebuiau să fie alături de plebei. Tradiţia romană ne spune că ei au organizat un complot împotriva lui Servius Tullius, pe care l-au ucis, aducând ca rege pe Tarquinius Superbus. Acesta, căutând să conducă statul ca un adevărat tiran, a nemulţumit poporul roman, care s-a răsculat, izgonindu-l din Roma în anul 509 î.Hr., astfel s-a pus capăt regalităţii.
Regele era numit cu aprobarea zeilor şi avea puteri limitate. El era în acelaşi timp comandant militar, judecător suprem şi preot. El era ajutat în cârmuire de un sfat format din căpeteniile celor 300 de ginţi numiţi Senat (senatus; senes = cei bătrâni). Un rol important îl avea Adunarea poporului, numită comitia curiata (curia = coviria = comunitatea bărbaţilor), formată din ostaşi care se întruneau pe curii(existau 30 de curii). Comitia curiata era organul superior în statul roman, alegând pe rege, declarând război şi luând hotărâri în problemele mari de stat.
În timpurile vechi, romanii au avut o organizare gentilică patriarhală, unitatea socială de bază fiind ginta, denumită gens. După tradiţie, toată populaţia era alcătuită din trei sute de ginţi, care formau poporul roman (populus romanus). Zece ginţi înrudite formau o curie, iar zece curii – un trib. Tradiţia romană ne spune că la început au existat la Roma trei triburi: Ramnes, al latinilor, Tities, al sabinilor şiLuceres al etruscilor. Treptat însă ginta şi-a pierdut din importanţa ei, întărindu-se în schimb familia. Capul familiei, pater (tatăl), avea o putere nelimitată asupra membrilor familiei.
Patricienii sunt reprezentanţii vechilor ginţi. Denumirea de patrician vine chiar de la cuvântul pater. Aceştia au dobândit bogăţii şi proprietăţi, formând aristocraţia, clasa privilegiată a societăţii romane. Ei deţineau conducerea statului.
În acest timp apare la Roma şi sclavia. Sclavii proveneau dintre prizonierii de război; ei erau socotiţi ca membrii inferiori ai familiei romane şi folosiţi la munci casnice; de aceea sclavia avea un caracter patriarhal.
Restul populaţiei romane, care se găsea în afara ginţilor, îl formau plebeii. Plebeii erau persoane stabilite la Roma după întemeierea ei, precum şi locuitorii din teritoriile cucerite ulterior şi anexate oraşului. Majoritatea plebeilor se ocupau cu agricultura şi meseriile; o parte dintre ei se ocupau cu comerţul, devenind bogaţi. Deşi plebeii plăteau impozite şi serveau în armată, ei nu erau consideraţi membri ai comunităţii romane.
În această epocă au apărut şi clienţii (clientes), persoane mai puţin bogate, provenite din rândul plebeilor sau dintre membrii săraci ai ginţilor şi care se puneau sub protecţia unor patricieni. Aceştia acordau clienţilor sprijin material şi moral, pentru care ei se îndatorau să-i ajute pe patroni în alegeri, în războaie şi în diferite servicii casnice. În felul acesta clienţii, depinzând de patricieni, intrau oarecum în componenta ginţilor.
Aşadar, regalitatea romană corespundea fazei de democraţie militară, perioadă caracteristică descompunerii organizării gentilice.
Spre sfârşitul regalităţii, datorită rolului precumpănitor pe care încep să-l aibă plebeii în viaţa economică, ca şi obligaţiile lor militare, a făcut ca ei să fie încadraţi în rândurile poporului roman. Astfel, tradiţia romană, arată că regele Servius Tullius a venit cu o reformă, prin care voia să încadreze în rândurile poporului roman, alături de patricieni, şi pe plebeii cu avere. În acest scop cetăţenii şi suprafaţa Romei au fost împărţiţi în districte teritorial-administrative (tribus, trib): 14 urbane, 17 (mai apoi 31) rurale. Populaţia era încadrată după avere în cinci clase cenzitare (classes), fiecare fiind grupată în centurii (100 de oameni); în total erau 193 de centurii cu obligaţii fiscale şi militare precise. Centuriile erau convocate lunar în adunări, numite comiţii centuriate, în care patricienii aveau însă un rol hotărâtor.
Comitia centuriata s-a constituit ca bază pentru formarea armatei. Relaţia de sânge îşi pierde importanţa, determinantă devine proprietatea pământului şi averea posedată (timocraţie / plutocraţie). Adunarea celor care puteau să poarte arme se realiza pe Câmpul lui Marte la chemarea consulilor, prin arborarea steagului roşu de război pe Capitoliu. Decizia se lua după categorii, prin vot deschis, după ce se făcea apelul după listă.
Această reformă, care reflectă trecerea la organizarea statului a contribuit la înlăturarea principiului gentilic. Ea a provocat o puternică reacţiune din partea patricienilor; aceştia voiau să-şi păstreze neatinse privilegiile lor şi erau nemulţumiţi că în comiţiile centuriate trebuiau să fie alături de plebei. Tradiţia romană ne spune că ei au organizat un complot împotriva lui Servius Tullius, pe care l-au ucis, aducând ca rege pe Tarquinius Superbus. Acesta, căutând să conducă statul ca un adevărat tiran, a nemulţumit poporul roman, care s-a răsculat, izgonindu-l din Roma în anul 509 î.Hr., astfel s-a pus capăt regalităţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu