Puterea republicană este definită prin formula
SPQR = Senatus Populus Que Romanus
(Senatul şi Poporul roman).
SPQR = Senatus Populus Que Romanus
(Senatul şi Poporul roman).
marți, 13 mai 2014
Conflictele sociale dintre plebei si patricieni
Răsturnarea regalităţii şi instaurarea republicii au dus la consolidarea poziţiei aristocraţiei romane atât în viaţa economico-socială, cât şi în cea politică. Creşterea importanţei patricienilor, care acum deţineau întreaga conducere politică la Roma, a făcut să se adâncească şi mai mult contradicţiile dintre ei şi plebei. Iar concentrarea pământurilor în mâinile patricienilor a avut ca urmare sărăcirea masei plebeilor. Pe de altă parte folosirea terenurilor provenite din ager publicus numai de către patricieni care realizau mari beneficii, i-au nemulţumit şi mai mult pe plebei. Micile lor proprietăţi de pământ erau insuficiente pentru întreţinerea familiei, de aceea erau nevoiţi să facă datorii la cei bogaţi. Neputând plăti datoriile la timp, plebeii deveneau adeseori sclavi. Plebeii, care formau majoritatea populaţiei şi suportau sarcinile militare şi fiscale ale statului, nu aveau drepturi politice. Ei erau excluşi cu totul de la conducere, drumul spre magistraturi şi spre instituţiile republicii le era închis chiar şi plebeilor bogaţi. De aceea, această perioadă cuprinsă între secolele al V-lea şi al III-lea î.Hr. este dominată de lupta dusă de plebei împotriva patricienilor pentru satisfacerea revendicărilor economice, ca şi pentru obţinerea drepturilor politice. Mai ales plebeii bogaţi se străduiau să câştige privilegii politice şi religioase egale cu patricienii.
Contradicţiile dintre plebei şi patricieni încep să crească, datorită situaţiei plebeilor apăsaţi de povara datoriilor tot mai mari şi nerespectarea promisiunilor făcute de patricieni pentru a îmbunătăţii statutul economic şi juridic al plebeilor.
Astfel, tradiţia romană ne arată că, în anul 494 î.Hr., plebeii s-au răsculat şi s-au retras pe Muntele Sacru (mons sacer) unde şi-au jurat credinţă reciprocă (lex sacrata) formând o legiune a lor. Faptul acesta a înspăimântat pe patricieni, care au trimis un reprezentant să negocieze reîntoarcerea acestora. Aceştia au fost nevoiţi să facă o serie de concesii, ca: anularea unor datorii precum şi dreptul ca plebeii să aibă doi tribuni pentru apărarea intereselor lor. Aceştia vor conduce adunarea plebeilor pe triburi (concilia plebis tributa). Adunarea populară îi alegea pe cei doi tribuni şi lua hotărârile populare (plebiscitae). Din anul 471 î.Hr. tribunii aleşi erau în număr de 4 sau 5 în funcţie de numărul districtelor orăşeneşti (lex Publilia), iar mai târziu ajung la 10.
Tribunii – aleşi dintre plebei – erau persoane considerate inviolabile şi sacre (sacrosancţi). Drepturile şi obligaţiile tribunilor populari constau în: apărarea plebeilor de actele arbitrare ale magistraţilor (iux auxilii), dreptul de apel în cazul pedepsirii sau arestării unui cetăţean (ius intercedendi), dreptul de veto (de opunere) asupra actelor oficiale ale magistraţilor şi asupra hotărârilor Senatului, cu excepţia situaţiei de război. Hotărârile Adunării populare, începând cu anul 287 î.Hr. (Lex Hortensia), devin obligatorii pentru întreaga populaţie. Templul Trinităţii Ceres, Liber, Libera, desăvârşit în 493 î.Hr. pe Aventin, ce reprezenta centrul vieţii religioase a plebeilor, cu tezaur şi arhive, era supravegheat de edilii plebei care au devin asistenţii tribunilor.
Cu timpul, atribuţiile tribunilor s-au mărit şi mai mult, putând chiar propune legi.
Contradicţiile dintre plebei şi patricieni încep să crească, datorită situaţiei plebeilor apăsaţi de povara datoriilor tot mai mari şi nerespectarea promisiunilor făcute de patricieni pentru a îmbunătăţii statutul economic şi juridic al plebeilor.
Astfel, tradiţia romană ne arată că, în anul 494 î.Hr., plebeii s-au răsculat şi s-au retras pe Muntele Sacru (mons sacer) unde şi-au jurat credinţă reciprocă (lex sacrata) formând o legiune a lor. Faptul acesta a înspăimântat pe patricieni, care au trimis un reprezentant să negocieze reîntoarcerea acestora. Aceştia au fost nevoiţi să facă o serie de concesii, ca: anularea unor datorii precum şi dreptul ca plebeii să aibă doi tribuni pentru apărarea intereselor lor. Aceştia vor conduce adunarea plebeilor pe triburi (concilia plebis tributa). Adunarea populară îi alegea pe cei doi tribuni şi lua hotărârile populare (plebiscitae). Din anul 471 î.Hr. tribunii aleşi erau în număr de 4 sau 5 în funcţie de numărul districtelor orăşeneşti (lex Publilia), iar mai târziu ajung la 10.
Tribunii – aleşi dintre plebei – erau persoane considerate inviolabile şi sacre (sacrosancţi). Drepturile şi obligaţiile tribunilor populari constau în: apărarea plebeilor de actele arbitrare ale magistraţilor (iux auxilii), dreptul de apel în cazul pedepsirii sau arestării unui cetăţean (ius intercedendi), dreptul de veto (de opunere) asupra actelor oficiale ale magistraţilor şi asupra hotărârilor Senatului, cu excepţia situaţiei de război. Hotărârile Adunării populare, începând cu anul 287 î.Hr. (Lex Hortensia), devin obligatorii pentru întreaga populaţie. Templul Trinităţii Ceres, Liber, Libera, desăvârşit în 493 î.Hr. pe Aventin, ce reprezenta centrul vieţii religioase a plebeilor, cu tezaur şi arhive, era supravegheat de edilii plebei care au devin asistenţii tribunilor.
Cu timpul, atribuţiile tribunilor s-au mărit şi mai mult, putând chiar propune legi.
 |
| Afişarea Legilor celor XII table în Forumul roman |
Plebeii au continuat totuşi lupta lor cu patricienii susţinuţi de clientela lor rurală. Patricienii au fost siliţi să accepte, în 486 î.Hr., numirea unei comisii compusă din 10 bărbaţi (decemviri), dintre care 5 erau plebei şi 5 patricieni, şi care jurul anului 450 î.Hr. au întocmit Legea celor XII table (leges duodecim tabularum), afişată în Forum pentru a fi cunoscută de toţi. Conţinutul acestor legi cuprind: drept civil, cod penal şi drept procedural, drept public şi legea religiilor (puternică influenţă a dreptului grecesc: Codul lui Solon). De asemenea, era interzisă căsătoria dintre patricieni şi plebei (interdicţie ridicată prin lex Canuleia în 445). Publicarea acestor legi, care aveau un caracter limitat a constituit totuşi o mare victorie a plebeilor. Cunoaşterea de către toţi a legilor scrise limita abuzurile patricienilor, punând astfel pe plebei sub ocrotirea legii. Pe de altă parte, datorită faptului că se recunoştea egalitatea civilă a plebeilor cu patricienii, a îndemnat pe plebei să continue lupta pentru noi revendicări.
Astfel, câţiva ani mai târziu, plebeii obţin şi dreptul de căsătorie cu femei patriciene.
Cu aceasta se încheie prima fază a luptelor dintre plebei şi patricieni, conceptul de stat trece în faţa celui de clasă. Victoriile plebeilor se datorau în primul rând preponderenţei lor în viaţa, economică, ca şi numărului tot mai mare pe care îl aveau în armată.
Patricienii, mari proprietari de pământ, acaparaseră noi pământuri din ager publicus, ceea ce nemulţumea pe plebei. Pe de altă parte, plebeii voiau să obţină drepturi politice.
Astfel, în anul 367 î.Hr., plebeii au obţinut dreptul de a fi aleşi consuli. În acest scop a fost votată o lege potrivit căreia unul din cei doi consuli trebuia să fie plebeu. Totodată s-a votat legea care interzicea să se ia în arendă mai mult de 500 de jugăre (125 ha) dinager publicus.
În anii următori, reprezentanţii stratului superior al plebeilor, treptat, au primit dreptul de a fi aleşi dictatori (356 î.Hr.), cenzori (351 î.Hr.), chestori, pretori (337 î.Hr.), şi dreptul de a ocupa principalele funcţii religioase (300 î.Hr. – lex Ogulnia).
Paralel cu dreptul de a ocupa magistraturile cele mai înalte ale republicii, plebeii au reuşit să sporească şi atribuţiile atât ale magistraţilor, cât şi ale instituţiilor lor. Astfel, tribunii au obţinut dreptul de a convoca senatul şi de a propune legi, iar în anul 287 î.Hr., prin legea lui Hortensius, dreptul ca hotărârile adunării plebeilor să aibă putere de lege în întreg statul roman.
Cu aceasta, lupta pentru egalitatea civilă şi politică a plebeilor cu patricienii a luat sfârşit.
De această democratizare a magistraturilor şi instituţiilor romane au profitat numai plebeii bogaţi, deoarece, funcţiile nefiind plătite, plebeii săraci nu puteau să ocupe magistraturi.
Această luptă a dus în cele din urmă la lichidarea inegalităţii politice şi civile între plebei şi patricieni. De acum înainte la conducerea statului roman se afla – nobilimea (optimates, nobilitas) – formată din vechii patricieni şi din plebeii bogaţi, care vor ocupa toate magistraturile. În rândurile acesteia va putea pătrunde orice persoană care va reuşi să ocupe o înaltă magistratură. În afară de nobilime, care constituia clasa dominantă exploatatoare în statul roman, continua să existe masa plebeilor săraci.
Astfel, câţiva ani mai târziu, plebeii obţin şi dreptul de căsătorie cu femei patriciene.
Cu aceasta se încheie prima fază a luptelor dintre plebei şi patricieni, conceptul de stat trece în faţa celui de clasă. Victoriile plebeilor se datorau în primul rând preponderenţei lor în viaţa, economică, ca şi numărului tot mai mare pe care îl aveau în armată.
Patricienii, mari proprietari de pământ, acaparaseră noi pământuri din ager publicus, ceea ce nemulţumea pe plebei. Pe de altă parte, plebeii voiau să obţină drepturi politice.
Astfel, în anul 367 î.Hr., plebeii au obţinut dreptul de a fi aleşi consuli. În acest scop a fost votată o lege potrivit căreia unul din cei doi consuli trebuia să fie plebeu. Totodată s-a votat legea care interzicea să se ia în arendă mai mult de 500 de jugăre (125 ha) dinager publicus.
În anii următori, reprezentanţii stratului superior al plebeilor, treptat, au primit dreptul de a fi aleşi dictatori (356 î.Hr.), cenzori (351 î.Hr.), chestori, pretori (337 î.Hr.), şi dreptul de a ocupa principalele funcţii religioase (300 î.Hr. – lex Ogulnia).
Paralel cu dreptul de a ocupa magistraturile cele mai înalte ale republicii, plebeii au reuşit să sporească şi atribuţiile atât ale magistraţilor, cât şi ale instituţiilor lor. Astfel, tribunii au obţinut dreptul de a convoca senatul şi de a propune legi, iar în anul 287 î.Hr., prin legea lui Hortensius, dreptul ca hotărârile adunării plebeilor să aibă putere de lege în întreg statul roman.
Cu aceasta, lupta pentru egalitatea civilă şi politică a plebeilor cu patricienii a luat sfârşit.
De această democratizare a magistraturilor şi instituţiilor romane au profitat numai plebeii bogaţi, deoarece, funcţiile nefiind plătite, plebeii săraci nu puteau să ocupe magistraturi.
Această luptă a dus în cele din urmă la lichidarea inegalităţii politice şi civile între plebei şi patricieni. De acum înainte la conducerea statului roman se afla – nobilimea (optimates, nobilitas) – formată din vechii patricieni şi din plebeii bogaţi, care vor ocupa toate magistraturile. În rândurile acesteia va putea pătrunde orice persoană care va reuşi să ocupe o înaltă magistratură. În afară de nobilime, care constituia clasa dominantă exploatatoare în statul roman, continua să existe masa plebeilor săraci.
Caracterul economiei romane din perioada republicii
În perioada republicii, ocupaţia principală a romanilor era agricultura. După formarea statului roman, o parte însemnată din terenurile comune ale ginţilor a devenit proprietatea statului, constituind aşa-numitul ager publicus. Din acest pământ se dădeau în arendă loturi proprietarilor particulari. Cu timpul, ager publicus a sporit prin adăugarea noilor teritorii cucerite.
Fiecare familie patriciană romană deţinea la început un mic lot de pământ în jurul casei, denumit heredium, pe care se cultivau cerealele şi legumele necesare gospodăriei respective. Acest pământ care se putea moşteni din tată în fiu a constituit baza proprietăţii private; ea se va întinde treptat, prin arendare, chiar şi asupra lui ager publicus.
Familiile bogate patriciene posedau, pe lângă terenuri agricole, şi numeroase turme de vite, ceea ce contribuia la întărirea puterii lor economice.
În timpul dominaţiei etrusce, romanii au început să se ocupe cu meşteşugurile şi comerţul, care treptat au căpătat o mare dezvoltare. Roma a devenit în scurt timp o piaţă pentru schimburile de produse. Meşteşugurile şi comerţul erau practicate îndeosebi de plebei, ceea ce a contribuit treptat la ridicarea şi la îmbogăţirea lor.
Deoarece agricultura a constituit, în aceste vremuri, principala îndeletnicire a locuitorilor Romei, economia romană şi-a păstrat aşadar, în timpul secolului al V-lea – al III-lea î.Hr., un pronunţat caracter agrar.
Fiecare familie patriciană romană deţinea la început un mic lot de pământ în jurul casei, denumit heredium, pe care se cultivau cerealele şi legumele necesare gospodăriei respective. Acest pământ care se putea moşteni din tată în fiu a constituit baza proprietăţii private; ea se va întinde treptat, prin arendare, chiar şi asupra lui ager publicus.
Familiile bogate patriciene posedau, pe lângă terenuri agricole, şi numeroase turme de vite, ceea ce contribuia la întărirea puterii lor economice.
În timpul dominaţiei etrusce, romanii au început să se ocupe cu meşteşugurile şi comerţul, care treptat au căpătat o mare dezvoltare. Roma a devenit în scurt timp o piaţă pentru schimburile de produse. Meşteşugurile şi comerţul erau practicate îndeosebi de plebei, ceea ce a contribuit treptat la ridicarea şi la îmbogăţirea lor.
Deoarece agricultura a constituit, în aceste vremuri, principala îndeletnicire a locuitorilor Romei, economia romană şi-a păstrat aşadar, în timpul secolului al V-lea – al III-lea î.Hr., un pronunţat caracter agrar.
Republica Romana
După abolirea monarhiei la Roma s-a instaurat republica aristocratică, condusă de magistraţi şi de instituţii patriciene.
Puterea civilă şi militară a fost încredinţată, la doi magistraţi, numiţi consuli (consules). Aleşi pe timp de un an dintre patricieni, ei deţineau puterea supremă în stat. Ei comandau armata, convocau şi prezidau senatul şi comiţiile şi judecau în ultimă instanţă procesele cele mai însemnate. Purtau toga cu marginile roşii şi erau escortaţi de o gardă formată din 12 lictori care duceau pe umeri un mănunchi de nuiele şi o secure (fasciile), simbolul puterii supreme. La expirarea termenului magistraturii, consulii puteau fi traşi la răspundere pentru faptele lor, dacă ele erau socotite abuzive.
În vreme de mare primejdie pentru Roma, în locul celor doi consuli era numit un magistrat extraordinar, numit dictator, căruia îi erau încredinţate puteri nelimitate pe timp de şase luni, pentru ca să conducă toate acţiunile pe care le socotea necesare în vederea apărării statului. El era ajutat de comandantul cavaleriei, magister equitum.
Puterea civilă şi militară a fost încredinţată, la doi magistraţi, numiţi consuli (consules). Aleşi pe timp de un an dintre patricieni, ei deţineau puterea supremă în stat. Ei comandau armata, convocau şi prezidau senatul şi comiţiile şi judecau în ultimă instanţă procesele cele mai însemnate. Purtau toga cu marginile roşii şi erau escortaţi de o gardă formată din 12 lictori care duceau pe umeri un mănunchi de nuiele şi o secure (fasciile), simbolul puterii supreme. La expirarea termenului magistraturii, consulii puteau fi traşi la răspundere pentru faptele lor, dacă ele erau socotite abuzive.
În vreme de mare primejdie pentru Roma, în locul celor doi consuli era numit un magistrat extraordinar, numit dictator, căruia îi erau încredinţate puteri nelimitate pe timp de şase luni, pentru ca să conducă toate acţiunile pe care le socotea necesare în vederea apărării statului. El era ajutat de comandantul cavaleriei, magister equitum.
 |
Pe măsură ce statul roman s-a dezvoltat şi pentru a da posibilitate consulilor să se ocupe numai de conducerea statului, au fost înfiinţate noi magistraturi. Astfel, au fost numiţi doi pretori (praetores), cărora le-a fost încredinţată judecarea proceselor, apoi doi cenzori (censores) aleşi pe cinci ani, care se ocupau de stabilirea veniturilor statului, cu verificarea listelor de cetăţeni romani. Mai târziu au fost numiţi doi chestori (questores), care administrau averea statului.
Instituţia supremă de conducere a republicii romane era Senatul, compus tot din 300 de patricieni (patres = şefii clanurilor şi foştii consuli) la care mai târziu li se vor adăuga şi plebei. Senatul lua acum hotărârile în cele mai importante probleme de stat şi consilia activitatea tuturor magistraţilor (senatus consultum). Sfaturile date magistraţilor se transformă ulterior în ordine absolute. În cazul în care un post de consul rămânea vacant se alegea un rege interimar (interrex) care conducea timp de cinci zile. Ceea ce sporea însă puterea senatului era faptul că, spre deosebire de magistraţi, care erau aleşi pe timp limitat, membrii senatului erau aleşi pe viaţă, dând astfel acestei instituţii un caracter permanent.
Comiţiile curiate şi comiţiile centuriate din timpul, regalităţii au fost menţinute. Însă comiţiile curiate şi-au pierdut mai târziu importanţa, multe din atribuţii trecând asupra senatului şi comiţiilor centuriate. În timpul republicii au fost create adunările pe triburi ale plebeilor, comiţiile tribute. La început, acestea alegeau pe magistraţii plebeilor – tribunii. Mai târziu, când plebeii au obţinut drepturi egale cu patricienii, hotărârile comiţiilor numite plebiscite, au luat caracterul de legi obligatorii pentru întreg poporul roman.
Republica romană era condusă de aristocraţi (patricienii) care aveau toate drepturile şi conduceau treburile statului.
Instituţia supremă de conducere a republicii romane era Senatul, compus tot din 300 de patricieni (patres = şefii clanurilor şi foştii consuli) la care mai târziu li se vor adăuga şi plebei. Senatul lua acum hotărârile în cele mai importante probleme de stat şi consilia activitatea tuturor magistraţilor (senatus consultum). Sfaturile date magistraţilor se transformă ulterior în ordine absolute. În cazul în care un post de consul rămânea vacant se alegea un rege interimar (interrex) care conducea timp de cinci zile. Ceea ce sporea însă puterea senatului era faptul că, spre deosebire de magistraţi, care erau aleşi pe timp limitat, membrii senatului erau aleşi pe viaţă, dând astfel acestei instituţii un caracter permanent.
Comiţiile curiate şi comiţiile centuriate din timpul, regalităţii au fost menţinute. Însă comiţiile curiate şi-au pierdut mai târziu importanţa, multe din atribuţii trecând asupra senatului şi comiţiilor centuriate. În timpul republicii au fost create adunările pe triburi ale plebeilor, comiţiile tribute. La început, acestea alegeau pe magistraţii plebeilor – tribunii. Mai târziu, când plebeii au obţinut drepturi egale cu patricienii, hotărârile comiţiilor numite plebiscite, au luat caracterul de legi obligatorii pentru întreg poporul roman.
Republica romană era condusă de aristocraţi (patricienii) care aveau toate drepturile şi conduceau treburile statului.
Regalitatea. Organizarea Regatului.
Prima formă de conducere politică cunoscută la Roma a fost regalitatea. După tradiţia romană, au domnit şapte regi. Primii patru au fost latini şi sabini şi au domnit alternativ, adică unul latin, urmat de un altul sabin. În timpul acestora, Roma şi-a întins stăpânirea asupra unei părţi din Latium şi a pus aici bazele unei vieţi economice. Ultimii trei regi, care au domnit în secolul al VI-lea î.Hr. au fost de origină etruscă, ceea ce dovedeşte că în această vreme etruscii îşi întinseseră stăpânirea asupra Romei. Acestora li se atribuie de către
 Servius Tullius |
tradiţie lucrări edilitare de pe urma cărora Roma s-a transformat într-un adevărat oraş.
Regele era numit cu aprobarea zeilor şi avea puteri limitate. El era în acelaşi timp comandant militar, judecător suprem şi preot. El era ajutat în cârmuire de un sfat format din căpeteniile celor 300 de ginţi numiţi Senat (senatus; senes = cei bătrâni). Un rol important îl avea Adunarea poporului, numită comitia curiata (curia = coviria = comunitatea bărbaţilor), formată din ostaşi care se întruneau pe curii(existau 30 de curii). Comitia curiata era organul superior în statul roman, alegând pe rege, declarând război şi luând hotărâri în problemele mari de stat.
În timpurile vechi, romanii au avut o organizare gentilică patriarhală, unitatea socială de bază fiind ginta, denumită gens. După tradiţie, toată populaţia era alcătuită din trei sute de ginţi, care formau poporul roman (populus romanus). Zece ginţi înrudite formau o curie, iar zece curii – un trib. Tradiţia romană ne spune că la început au existat la Roma trei triburi: Ramnes, al latinilor, Tities, al sabinilor şiLuceres al etruscilor. Treptat însă ginta şi-a pierdut din importanţa ei, întărindu-se în schimb familia. Capul familiei, pater (tatăl), avea o putere nelimitată asupra membrilor familiei.
Patricienii sunt reprezentanţii vechilor ginţi. Denumirea de patrician vine chiar de la cuvântul pater. Aceştia au dobândit bogăţii şi proprietăţi, formând aristocraţia, clasa privilegiată a societăţii romane. Ei deţineau conducerea statului.
În acest timp apare la Roma şi sclavia. Sclavii proveneau dintre prizonierii de război; ei erau socotiţi ca membrii inferiori ai familiei romane şi folosiţi la munci casnice; de aceea sclavia avea un caracter patriarhal.
Restul populaţiei romane, care se găsea în afara ginţilor, îl formau plebeii. Plebeii erau persoane stabilite la Roma după întemeierea ei, precum şi locuitorii din teritoriile cucerite ulterior şi anexate oraşului. Majoritatea plebeilor se ocupau cu agricultura şi meseriile; o parte dintre ei se ocupau cu comerţul, devenind bogaţi. Deşi plebeii plăteau impozite şi serveau în armată, ei nu erau consideraţi membri ai comunităţii romane.
În această epocă au apărut şi clienţii (clientes), persoane mai puţin bogate, provenite din rândul plebeilor sau dintre membrii săraci ai ginţilor şi care se puneau sub protecţia unor patricieni. Aceştia acordau clienţilor sprijin material şi moral, pentru care ei se îndatorau să-i ajute pe patroni în alegeri, în războaie şi în diferite servicii casnice. În felul acesta clienţii, depinzând de patricieni, intrau oarecum în componenta ginţilor.
Aşadar, regalitatea romană corespundea fazei de democraţie militară, perioadă caracteristică descompunerii organizării gentilice.
Spre sfârşitul regalităţii, datorită rolului precumpănitor pe care încep să-l aibă plebeii în viaţa economică, ca şi obligaţiile lor militare, a făcut ca ei să fie încadraţi în rândurile poporului roman. Astfel, tradiţia romană, arată că regele Servius Tullius a venit cu o reformă, prin care voia să încadreze în rândurile poporului roman, alături de patricieni, şi pe plebeii cu avere. În acest scop cetăţenii şi suprafaţa Romei au fost împărţiţi în districte teritorial-administrative (tribus, trib): 14 urbane, 17 (mai apoi 31) rurale. Populaţia era încadrată după avere în cinci clase cenzitare (classes), fiecare fiind grupată în centurii (100 de oameni); în total erau 193 de centurii cu obligaţii fiscale şi militare precise. Centuriile erau convocate lunar în adunări, numite comiţii centuriate, în care patricienii aveau însă un rol hotărâtor.
Comitia centuriata s-a constituit ca bază pentru formarea armatei. Relaţia de sânge îşi pierde importanţa, determinantă devine proprietatea pământului şi averea posedată (timocraţie / plutocraţie). Adunarea celor care puteau să poarte arme se realiza pe Câmpul lui Marte la chemarea consulilor, prin arborarea steagului roşu de război pe Capitoliu. Decizia se lua după categorii, prin vot deschis, după ce se făcea apelul după listă.
Această reformă, care reflectă trecerea la organizarea statului a contribuit la înlăturarea principiului gentilic. Ea a provocat o puternică reacţiune din partea patricienilor; aceştia voiau să-şi păstreze neatinse privilegiile lor şi erau nemulţumiţi că în comiţiile centuriate trebuiau să fie alături de plebei. Tradiţia romană ne spune că ei au organizat un complot împotriva lui Servius Tullius, pe care l-au ucis, aducând ca rege pe Tarquinius Superbus. Acesta, căutând să conducă statul ca un adevărat tiran, a nemulţumit poporul roman, care s-a răsculat, izgonindu-l din Roma în anul 509 î.Hr., astfel s-a pus capăt regalităţii.
Regele era numit cu aprobarea zeilor şi avea puteri limitate. El era în acelaşi timp comandant militar, judecător suprem şi preot. El era ajutat în cârmuire de un sfat format din căpeteniile celor 300 de ginţi numiţi Senat (senatus; senes = cei bătrâni). Un rol important îl avea Adunarea poporului, numită comitia curiata (curia = coviria = comunitatea bărbaţilor), formată din ostaşi care se întruneau pe curii(existau 30 de curii). Comitia curiata era organul superior în statul roman, alegând pe rege, declarând război şi luând hotărâri în problemele mari de stat.
În timpurile vechi, romanii au avut o organizare gentilică patriarhală, unitatea socială de bază fiind ginta, denumită gens. După tradiţie, toată populaţia era alcătuită din trei sute de ginţi, care formau poporul roman (populus romanus). Zece ginţi înrudite formau o curie, iar zece curii – un trib. Tradiţia romană ne spune că la început au existat la Roma trei triburi: Ramnes, al latinilor, Tities, al sabinilor şiLuceres al etruscilor. Treptat însă ginta şi-a pierdut din importanţa ei, întărindu-se în schimb familia. Capul familiei, pater (tatăl), avea o putere nelimitată asupra membrilor familiei.
Patricienii sunt reprezentanţii vechilor ginţi. Denumirea de patrician vine chiar de la cuvântul pater. Aceştia au dobândit bogăţii şi proprietăţi, formând aristocraţia, clasa privilegiată a societăţii romane. Ei deţineau conducerea statului.
În acest timp apare la Roma şi sclavia. Sclavii proveneau dintre prizonierii de război; ei erau socotiţi ca membrii inferiori ai familiei romane şi folosiţi la munci casnice; de aceea sclavia avea un caracter patriarhal.
Restul populaţiei romane, care se găsea în afara ginţilor, îl formau plebeii. Plebeii erau persoane stabilite la Roma după întemeierea ei, precum şi locuitorii din teritoriile cucerite ulterior şi anexate oraşului. Majoritatea plebeilor se ocupau cu agricultura şi meseriile; o parte dintre ei se ocupau cu comerţul, devenind bogaţi. Deşi plebeii plăteau impozite şi serveau în armată, ei nu erau consideraţi membri ai comunităţii romane.
În această epocă au apărut şi clienţii (clientes), persoane mai puţin bogate, provenite din rândul plebeilor sau dintre membrii săraci ai ginţilor şi care se puneau sub protecţia unor patricieni. Aceştia acordau clienţilor sprijin material şi moral, pentru care ei se îndatorau să-i ajute pe patroni în alegeri, în războaie şi în diferite servicii casnice. În felul acesta clienţii, depinzând de patricieni, intrau oarecum în componenta ginţilor.
Aşadar, regalitatea romană corespundea fazei de democraţie militară, perioadă caracteristică descompunerii organizării gentilice.
Spre sfârşitul regalităţii, datorită rolului precumpănitor pe care încep să-l aibă plebeii în viaţa economică, ca şi obligaţiile lor militare, a făcut ca ei să fie încadraţi în rândurile poporului roman. Astfel, tradiţia romană, arată că regele Servius Tullius a venit cu o reformă, prin care voia să încadreze în rândurile poporului roman, alături de patricieni, şi pe plebeii cu avere. În acest scop cetăţenii şi suprafaţa Romei au fost împărţiţi în districte teritorial-administrative (tribus, trib): 14 urbane, 17 (mai apoi 31) rurale. Populaţia era încadrată după avere în cinci clase cenzitare (classes), fiecare fiind grupată în centurii (100 de oameni); în total erau 193 de centurii cu obligaţii fiscale şi militare precise. Centuriile erau convocate lunar în adunări, numite comiţii centuriate, în care patricienii aveau însă un rol hotărâtor.
Comitia centuriata s-a constituit ca bază pentru formarea armatei. Relaţia de sânge îşi pierde importanţa, determinantă devine proprietatea pământului şi averea posedată (timocraţie / plutocraţie). Adunarea celor care puteau să poarte arme se realiza pe Câmpul lui Marte la chemarea consulilor, prin arborarea steagului roşu de război pe Capitoliu. Decizia se lua după categorii, prin vot deschis, după ce se făcea apelul după listă.
Această reformă, care reflectă trecerea la organizarea statului a contribuit la înlăturarea principiului gentilic. Ea a provocat o puternică reacţiune din partea patricienilor; aceştia voiau să-şi păstreze neatinse privilegiile lor şi erau nemulţumiţi că în comiţiile centuriate trebuiau să fie alături de plebei. Tradiţia romană ne spune că ei au organizat un complot împotriva lui Servius Tullius, pe care l-au ucis, aducând ca rege pe Tarquinius Superbus. Acesta, căutând să conducă statul ca un adevărat tiran, a nemulţumit poporul roman, care s-a răsculat, izgonindu-l din Roma în anul 509 î.Hr., astfel s-a pus capăt regalităţii.
Regalitatea. Realitatea Intemeierii
Din datele arheologice rezultă că primele aşezări din viitorul oraş Roma au fost construite pe Palatin încă din mileniul al zecelea î.Hr., şi mai târziu s-au ridicat aşezări şi pe dealurile Esquilino şi Quirinale. Vestigiile arheologice au demonstrat că de-a lungul Tibrului, la Ostia, au existat încă de la sfârşitul epocii bronzului (circa 1000 î.Hr.) o serie întreagă de sate, care au ocupat aproape fiecare deal, de-a lungul râului.
 Reconstituirea oraşului Roma din timpul lui Tarquinus |
Datele tradiţiei istorice corespund în mare măsuri cu datările arheologice care consemnează realizarea unui cimitir comun, la mijlocul secolului al VIII-lea î.Hr., pe colina Esquilino ce înlocuieşte locurile de înmormântare aflate până atunci între zonele libere dintre sate.
Oraşul s-a format prin sinoicism, contopirea şi unificarea diferitelor sate instalate pe cele şapte coline, şi prin impunerea dominaţiei uneia dintre ele asupra celorlalte. Latinii de pe colina Palatină (Roma quadrata) s-au unit cu sabinii aflaţi pe colinele Esquilino, Viminale şi Quirinale. Oraşul a apărut în urma unei evoluţii lente marcată de războaie.
Cei care îşi impun autoritatea asupra acestor populaţii sunt etruscii, interesaţi de realizarea unui drum comercial spre sud. Ei vor introduce la Roma elementele urbanizării: o organizare politică, construcţii, asanarea mlaştinilor din câmpia Romei (care va duce la unirea satelor). Însuşi numele oraşului este derivat din etrusculgens ruma (numele unei divinităţi a alăptării, Ruma). Sub conducerea regilor Tarquini, Roma ia locul Albei Longa ca forţă politică dominantă în Latium. Construirea portului Ostia şi extinderea salinelor de la gura Tibrului (Via Salaria).
Data oficială a fost stabilită de către Varro (116-27 î.Hr.), în conformitate care conform legendei plasează întemeierea oraşului de către Romulus şi Remus la data de 21 aprilie 753 î.Hr., cunoscută mai ales prin expresia latină Ab Urbe condita ce înseamnă „de la fondarea cetăţii”. Cu toate acestea au existat şi alte date diferite propuse de scriitorii antici: Ennius, poetul latin din secolul al III–II-lea î.Hr., în scrierea sa Annalesînaintează data fondării la 875 î.Hr., istoricul grec Timaios Tauromenium (sec. IV-III î.Hr.) o plasează în anul 814 î.Hr. (simultan, cu apariţia Cartaginei), Fabius Pictor (III î.Hr.) dă anul 748 î.Hr. şi Lucio Tit anul 729 î.Hr..
Oraşul s-a format prin sinoicism, contopirea şi unificarea diferitelor sate instalate pe cele şapte coline, şi prin impunerea dominaţiei uneia dintre ele asupra celorlalte. Latinii de pe colina Palatină (Roma quadrata) s-au unit cu sabinii aflaţi pe colinele Esquilino, Viminale şi Quirinale. Oraşul a apărut în urma unei evoluţii lente marcată de războaie.
Cei care îşi impun autoritatea asupra acestor populaţii sunt etruscii, interesaţi de realizarea unui drum comercial spre sud. Ei vor introduce la Roma elementele urbanizării: o organizare politică, construcţii, asanarea mlaştinilor din câmpia Romei (care va duce la unirea satelor). Însuşi numele oraşului este derivat din etrusculgens ruma (numele unei divinităţi a alăptării, Ruma). Sub conducerea regilor Tarquini, Roma ia locul Albei Longa ca forţă politică dominantă în Latium. Construirea portului Ostia şi extinderea salinelor de la gura Tibrului (Via Salaria).
Data oficială a fost stabilită de către Varro (116-27 î.Hr.), în conformitate care conform legendei plasează întemeierea oraşului de către Romulus şi Remus la data de 21 aprilie 753 î.Hr., cunoscută mai ales prin expresia latină Ab Urbe condita ce înseamnă „de la fondarea cetăţii”. Cu toate acestea au existat şi alte date diferite propuse de scriitorii antici: Ennius, poetul latin din secolul al III–II-lea î.Hr., în scrierea sa Annalesînaintează data fondării la 875 î.Hr., istoricul grec Timaios Tauromenium (sec. IV-III î.Hr.) o plasează în anul 814 î.Hr. (simultan, cu apariţia Cartaginei), Fabius Pictor (III î.Hr.) dă anul 748 î.Hr. şi Lucio Tit anul 729 î.Hr..
Regalitatea. Intemeierea legendara a Romei.
Întemeierea legendară a oraşului Roma este realizată, la 21 aprilie 753 î.Hr., de cei doi gemeni Remus şi Romulus.
Relief cu Remus şi Romulus, Muzeul Massimo - altarul lui Marte, sec. I d.Hr.
|
Legenda începe cu eroul Aeneas, care după ce părăseşte Troia incendiată, după o lungă călătorie pe Marea Mediteranăajunge în Latinium unde se căsătoreşte cu Lavinia, fiica regelui Latinus. Aeneas înfiinţează oraşul Lavinium. Fiul lui Aeneas întemeiază oraşul Alba Longa. Aici după domnia a 12 urmaşi ai săi pe tron urcă tatăl legendarei Rheei Silvia, regele Numitor. Fratele acestuia, Amulius, îl înlătură de pe tron şi pune stăpânire pe putere, iar pe Rheei Silvia o transformă într-o vestală pentru a nu mai emite pretenţii la tron. Frumuseţea fetei îl face pe zeul Marte să se îndrăgostească de ea şi să cadă asupra ei sub forma unei ploi de aur. Drept urmare, iau naştere doi gemeni, Romulus şi Remus, care pentru a nu fi ucişi de Amulius sunt puşi într-un cufăr şi lăsaţi să plutească pe Tibru. Cufărul este purtat de ape până în grota Lupercaliilor la poalele Palatinului. Gemenii crescuţi la început de o lupoaică, mai apoi de păstorul Faustulus, devin doi tineri puternici.
În urma unor dispute cu nişte tineri din Alba Longa, sunt aduşi în faţa lui Numitor care-i recunoaşte. Romulus şi Remus reuşesc să-l readucă pe bunicul lor pe tron, după care se întorc pe meleagurile unde au crescut să înfiinţeze un oraş. După ce Romulus se instalează pe colina Palatin şi Remus pe colina Aventin, între cei doi începe o dispută cu privire la cel care a fost primul întemeietor al oraşului. Remus este ucis de fratele său în timp ce tăia brazda sfântă în jurul Palatinului. În urma acestor evenimente ia naştere oraşul Roma.
Legenda cunoaşte diferite variante, cele mai cunoscute fiind cele scrise de Vergiliu şi Titus Livius.
Primul rege al Romei, Romulus, instituie prima conducere politică la Roma – regalitatea. Este urmat la domnie de 7 regi, primii patru au fost latini şi sabini, ultimii trei au fost etrusci:
Romulus (753-717 î.Hr.) – a domnit 37 de ani, timp în care a purtat o serie de războaie împotriva vecinilor (mai ales împotriva sabinilor, cărora le-au răpit fiicele pentru a-şi asigura urmaşi). A organizat Senatul (cuprindea 100 de membrii) şi a împărţit societatea în patres şi curii. S-a asociat la domnie cu regele sabin Titus Tatius, care va dispare misterios în timpul unei furtuni, în mlaştina Caprei. După moarte a fost zeificat.
Numa Pompilius (717-673 î.Hr.) – este considerat întemeietorul cultului religios, a serviciului divin şi fondatorul diferitelor colegii de preoţi.
Tullus Hostilius (673-642 î.Hr.) - a cucerit şi a distrus oraşul Alba Longa, moment în care are loc lupta legendară dintre Horaţi şi Curiaţi. Organizează calendarul în 10 luni, plus 2 luni pentru acord, cu zile faste şi zile nefaste.
Ancus Marcius (642-617 î.Hr.) – extinde teritoriul oraşului până la mare, întemeiază portul Ostia, construieşte un zid de apărare şi un şanţ în jurul Romei, a făcut primul drum Via Salaria.
Lucius Tarquinus Priscusus (cel Bătrân) (617-579 î.Hr.) – primul rege etrusc; lui i se datorează construirea primelor hale din Forumul roman, lucrărilor de asanare a mlaştinilor, un canal de evacuare, a pus bazele templului de la Capitoliu şi a mărit numărul membrilor din Senat la 200.
Servius Tullius (578-535 î.Hr.) – a făcut o reformă prin care a încadrat în rândurile poporului roman alături de patricieni şi pe plebei; a repartizat cetăţenii pe centurii în funcţie de avere, a constituit comiţiile centuriale, aconstruit un zid de apărare în jurul celor şapte coline. Este ucis într-un complot condus de fiica şi ginerele său, care-i va lua locul pe tron.
Tarquinius Superbus (535-509 î.Hr.) – un adevărat tiran, a construit templul lui Jupiter pe Capitoliu. A nemulţumit poporul roman care s-a răsculat în urma răpirii virtuoasei Lucreţia de către fiul său, Sextus. Revolta, condusă de reprezentanţii nobilimii romane Lucius Iunius Brutus şi Collatinus, a avut drept rezultat alungarea regelui din Roma şi abolirea regalităţii.
Se instaurează un nou regim politic – republica, condusă de doi consuli aleşi. Primii consuli au fost Collatinus şi Brutus.
În urma unor dispute cu nişte tineri din Alba Longa, sunt aduşi în faţa lui Numitor care-i recunoaşte. Romulus şi Remus reuşesc să-l readucă pe bunicul lor pe tron, după care se întorc pe meleagurile unde au crescut să înfiinţeze un oraş. După ce Romulus se instalează pe colina Palatin şi Remus pe colina Aventin, între cei doi începe o dispută cu privire la cel care a fost primul întemeietor al oraşului. Remus este ucis de fratele său în timp ce tăia brazda sfântă în jurul Palatinului. În urma acestor evenimente ia naştere oraşul Roma.
Legenda cunoaşte diferite variante, cele mai cunoscute fiind cele scrise de Vergiliu şi Titus Livius.
Primul rege al Romei, Romulus, instituie prima conducere politică la Roma – regalitatea. Este urmat la domnie de 7 regi, primii patru au fost latini şi sabini, ultimii trei au fost etrusci:
Romulus (753-717 î.Hr.) – a domnit 37 de ani, timp în care a purtat o serie de războaie împotriva vecinilor (mai ales împotriva sabinilor, cărora le-au răpit fiicele pentru a-şi asigura urmaşi). A organizat Senatul (cuprindea 100 de membrii) şi a împărţit societatea în patres şi curii. S-a asociat la domnie cu regele sabin Titus Tatius, care va dispare misterios în timpul unei furtuni, în mlaştina Caprei. După moarte a fost zeificat.
Numa Pompilius (717-673 î.Hr.) – este considerat întemeietorul cultului religios, a serviciului divin şi fondatorul diferitelor colegii de preoţi.
Tullus Hostilius (673-642 î.Hr.) - a cucerit şi a distrus oraşul Alba Longa, moment în care are loc lupta legendară dintre Horaţi şi Curiaţi. Organizează calendarul în 10 luni, plus 2 luni pentru acord, cu zile faste şi zile nefaste.
Ancus Marcius (642-617 î.Hr.) – extinde teritoriul oraşului până la mare, întemeiază portul Ostia, construieşte un zid de apărare şi un şanţ în jurul Romei, a făcut primul drum Via Salaria.
Lucius Tarquinus Priscusus (cel Bătrân) (617-579 î.Hr.) – primul rege etrusc; lui i se datorează construirea primelor hale din Forumul roman, lucrărilor de asanare a mlaştinilor, un canal de evacuare, a pus bazele templului de la Capitoliu şi a mărit numărul membrilor din Senat la 200.
Servius Tullius (578-535 î.Hr.) – a făcut o reformă prin care a încadrat în rândurile poporului roman alături de patricieni şi pe plebei; a repartizat cetăţenii pe centurii în funcţie de avere, a constituit comiţiile centuriale, aconstruit un zid de apărare în jurul celor şapte coline. Este ucis într-un complot condus de fiica şi ginerele său, care-i va lua locul pe tron.
Tarquinius Superbus (535-509 î.Hr.) – un adevărat tiran, a construit templul lui Jupiter pe Capitoliu. A nemulţumit poporul roman care s-a răsculat în urma răpirii virtuoasei Lucreţia de către fiul său, Sextus. Revolta, condusă de reprezentanţii nobilimii romane Lucius Iunius Brutus şi Collatinus, a avut drept rezultat alungarea regelui din Roma şi abolirea regalităţii.
Se instaurează un nou regim politic – republica, condusă de doi consuli aleşi. Primii consuli au fost Collatinus şi Brutus.
Cronologia
Aproximativ în jurul anului 2000 î.Hr. în Italia îşi fac apariţia populaţii nordice care se contopesc cu indigenii liguri şi siculi: de aici se crede că au luat naştere umbrii, sabinii şi latinii.
În prejma anului 1000 î.Hr. se remarcă dezvoltarea cetăţii Alba Longa, capitala Latium-ului.
● 814 î.Hr. – întemeierea Cartaginei de către fenicieni;
● 753 î.Hr. – întemeierea legendară a Romei; 21 aprilie 753 î.Hr. – este data tradiţională a întemeierii Romei – ab urbe condita;
● 753-715 î.Hr. - primul rege este Romulus; are loc războiul împotriva sabinilor; unirea latinilor (Roma quadrata – situată pe colina Palatină) cu sabinii(de pe colinele Viminal, Quirinal şi Esquilin); înţelegerea cu regele sabin Titus Tatius;
● 715-672 î.Hr. – este rege sabinul Numa Pompilius; se create instituţiile religioase ale romanilor;
● 672-640 î.Hr. – rege al Romei este sabinul Tullus Hostilius; duce o serie de războaie; în urma războiul dus împotriva Albei Longa populaţia acesteia este deportată, iar Roma care devine forţa dominantă din Latinium;
● 640-616 î.Hr. – regele sabin Ancus Marcius; sunt construite portul Ostia, podul Sublicius pe Tibru;
● 616-578 î.Hr. – primul rege etrusc Tarquinius Priscus Lucius (originar din Tarquinia); Roma cunoaşte o înflorire; sunt ridicate construcţii importante (templul lui Jupiter Capitolanus, Circus Maximus), sunt asanate mlaştinile (canalul colector Cloaca Maxima);
● 578-534 î.Hr. – regele Servius Tullius realizează reforma armatei şi a Constituţiei; prin reforma administrativă cetăţenii şi teritoriul oraşului sunt împărţită în districte administrativ-teritoriale (populaţia este împărţită în 5 clase după avere);
● 534-509 î.Hr. – rege este Tarquinius Superbus; sunt realizate mari lucrări; este alungat de Brutus, datorită fiului său care o răpeşte şi o siluieşte pe virtuoasa Lucreţia;
● 509 î.Hr. – sfârşitul regatului roman; etruscii sunt alungaţi din oraş şi Roma instaurează un guvern republican; pacea cu Cartagina; înfiinţarea republicii şi a consulatului roman;
● 494 î.Hr. – secesiunea plebeilor pe colina Aventin (se retrag pe Muntele Sacru – mons sacer); crearea tribunatului plebei – concilia plebis tributa (în fiecare an plebeii îşi aleg 2 tribuni);
● 488-486 î.Hr. – războiul împotriva volscilor;
● 458-457 î.Hr. – războiul împotriva ecvilor;
● 450 î.Hr. – este expusă în Forum Legea celor XII table (leges duodecim tabularum); sunt autorizate căsătoriile între patricieni si plebei (Lex Canuleia);
● 444-443 – realizarea unui colegiu format din 6 tribuni militare cu puteri consulare format şi din plebei;
● 406-396 î.Hr. – asedierea si cucerirea oraşului Veji;
● 390 î.Hr. - galii lui Brennus cuceresc Roma şi o jefuiesc (excepţie face Capitoliul – legenda gâştelor şi cea a lui Manlius Capitolinius);
● 367/66 î.Hr. – accesul plebei la consulat pentru prima oara; este abolit tribunalul militar; problema agrară – legile licinio-sextiene; plebeii au acces la funcţii în stat (pe parcursul a 40 de ani plebeii vor câştiga dreptul de a fi aleşi consuli, edili, dictator, cenzori, pretori, proconsuli);
● 343-341 î.Hr. – primul război împotriva samniţiilor;
● 326-312 î.Hr. – al doilea război împotriva samniţiilor; dezastrul militar duce la trecerea romanilor prin „furcile caudine” lângă Capua (în 321 î.Hr.);
● 310-290 î.Hr. – al treilea război împotriva samniţiilor; romanii înving la Bovianum (304), expansiunea samniţiilor şi a aliaţilor lor este oprită; după pace samniţii sunt obligaţi să efectueze serviciul militar;
● 306 î.Hr. – al treilea tratat dintre Roma şi Cartagina;
● 285-282 î.Hr. – luptele cu celţii; Roma îşi asigură dominaţia în centrul Italiei;
● 281-272 î.Hr. – război împotriva Tarentului; Pirrus (regele Epirului) venit în ajutorul acestuia după o serie de victorii (la Heraclea – 280, şi la Ascoli Satriano – 279) este înfrânt de romani la Beneventum; Tarentul se predă, iar după pacea încheiată Roma obţine concesii teritoriale; oraşele greceşti din sudul Italiei devin aliatele Romei;
● 265 î.Hr. – după supunerea Etruriei, Roma devine stăpâna Italiei, fără Galia Cisalpină;
● 264-241 î.Hr. – primul război punic; Sicilia devine prima provincie romană;
● 260 î.Hr. – victoria navală a lui Caius Duilius la Milatium;
● 256 î.Hr. – Attilius Regulus debarcă în Africa după victoria pe mare de la Economo; în anul următor Regulus cade prizonier;
● 242 î.Hr. – Lutatius Catulus îi înfrânge pe mare pe cartaginezi lângă insulele Aegates; pacea încheiată îi aduce Romei prima provincie romană;
● 240 î.Hr. – ia naştere literatura latină, cu primele opere ale lui Livius Andronicus şi Naevius;
● 238-233 î.Hr. – operaţiuni militare împotriva ligurilor;
● 238 î.Hr. – Corsica şi Sardinia devin provincii romane;
● 229-228 î.Hr. – o flotă romană luptă cu piraţii iliri;
● 225 î.Hr. – galii sunt definitiv înfrânţi la Telamon;
● 218-201 î.Hr. – al doilea război punic;
● 218 î.Hr. – Hannibal Cartaginezul cucereşte Saguntul, traversează Alpii, îi învinge pe romani la Ticin şi la Trebbia;
● 217 î.Hr. – romanii sunt din nou învinşi lângă lacul Trasimeno (iunie 217); dictatorul Quintus Fabius Maximus (Cunctator) îl ţine pe Hannibal departe de Roma;
● 216 î.Hr. – după cei înfrânge pe romani, în luna august, lângă Cannae, Hannibal se retrage la Capua;
● 216-204 î.Hr. – Hannibal aşteaptă zadarnic întăriri ca să reînceapă războiul; Roma se reface;
● 212 î.Hr. – romanii recuceresc Siracuza; moartea lui Arhimede;
● 211 î.Hr. – romanii recuceresc Capua;
● 207 î.Hr. – o armată a lui Hasdrubal, trimisă în ajutorul lui Hannibal, este înfrântă pe fluviul Metaurus;
● 215-205 î.Hr. – război şi pace cu Filip V al Macedoniei pe care Hannibal la chemat în ajutor;
● 204 î.Hr. – Scipio îşi conduce armata în Africa, şi Hannibal este astfel constrâns să părăsească Italia revine în Africa;
● 202 î.Hr. – Hannibal este învins de către Scipio la Zama Regia;
● 201 î.Hr. – pacea cu Cartagina; Cartagina îşi pierde puterea şi independenţa;
● 197 î.Hr. – într-un nou război, Filip V al Macedoniei este învins de către consulul Flamininus la Chinocefalos;
● 196 î.Hr. – consulul Flamininus proclamă independenţa oraşelor greceşti de sub hegemonia macedoneană; revolta sclavilor din Etruria;
● 195 - 190 î.Hr. – războiul Romei contra lui Antioh III al Siriei şi înfrângerea acestuia la Magnesia, pe Sipylus;
● 188 î.Hr. – pacea de la Apamea; Pergamul şi Bithynia devin aliaţii Romei; Roma deţine hegemonia în estul Mării Mediterane;
● 186 î.Hr. – o nouă revoltă a sclavilor în Apulia; senatul roman interzice cultul lui Dionysos la Roma şi în Italia;
● 171-168 î.Hr. – războiul contra lui Perseu al Macedoniei şi înfrângerea lui la Pydna;
● 149-146 î.Hr. – al treilea război punic; prosperitatea Cartaginei nu este pe placul Romei;
● 146 î.Hr. – Cartagina este asediată, cucerită şi distrusă de consulul Scipio Aemilianus;
● 146 î.Hr. – trădarea Corintului; Macedonia este cucerită şi devine provincie romană;
● 136-132 î.Hr. – revolta sclavilor din Sicilia conduşi de sclavul sirian Eunus;
● 133 î.Hr. – Scipio Aemilianus cucereşte şi distruge Numantia; Pergamul este lăsat moştenire romanilor de către regele Atal al III-lea – devine provincia romană Asia;
● 133 î.Hr. – Tiberius Gracchus este ales tribun al plebeilor; propune o lege agrară la care nobilii se opun; tensiunile create duc la asasinarea lui Tiberius;
● 125 î.Hr. – sunt create coloniile Aquae Sextiae şi Narbo; îşi face apariţia provincia Gallia Narbonensis;
● 123 î.Hr. – este ales tribun al plebei Caius Gracchus; încearcă reluarea reformei agrare a fratelui său , dar moare în urma tulburărilor apărute;
● 111–105 î.Hr. – războiul cu regele Iugurta al Numidiei; o parte a Numidiei devine provincie romană;
● 107 î.Hr. – reforma armatei realizată de consulul Marius;
● 102 î.Hr. – Marius îi înfrânge pe teutoni la Aquae Sextiae (Aixen- Provence);
● 101 î.Hr. – Marius îi înfrânge pe cimbri lângă Vercelli, la Campi Rudii;
● 102-100 î.Hr. – tulburări politice; Marius deşi ales consul de către populari reprimă sângeros revolta condusă de aceştia;
● 100 î.Hr. – Marius este făcut consul pentru a şasea oară;
● 90-88 î.Hr. – război social, împotriva socilor din Italia centro-meridională; se acordă cetăţenie romană italicilor – Lex Plautia Papiria;
● 88 î.Hr. – Sulla este ales consul al optimaţilor; marşul lui Sulla asupra Romei; fuga lui Marius;
● 86 î.Hr. – Sulla învinge la Cheronea o armată a lui Mitridate, regele Pontului; moare Marius; urmează o perioadă de teroare;
● 82-79 î.Hr. – dictatura lui Sulla; publicarea unor liste de proscripţie; sunt ucişi 90 de senatori şi 2600 de cavaleri;
● 79 î.Hr. – Sulla renunţă la dictatură şi moare după un an;
● 72 î.Hr. – ia sfârşit în Spania un lung război dus pentru înăbuşirea revoltei lui Sertorius;
● 74-64 î.Hr. – al doilea război împotriva lui Mitridate IV al Pontului;
● 72-71 î.Hr. – răscoala gladiatorilor şi sclavilor conduşi de gladiatorul trac Spartacus. Pretorul M. Licinus Crassus, ajutat şi de Pompeius înving revolta;
● 69 î.Hr. – Lucullus în Armenia;
● 67 î.Hr. – Pompeius pune capăt acţiunilor piraţilor din Mediterana;
● 64 î.Hr. – Pompeius reorganizează estul: Pontul, Siria şi Cilicia devin provincii romane;
● 63 î.Hr. – conjuraţia lui Catilina sub consulatul lui Cicero;
● 60 î.Hr. – Caesar, Pompeius şi Crassus se înţeleg între ei pentru a forma primul triumvirat;
● 58-51 î.Hr. – campania de cucerire a lui Caesar în Galia;
● 58-52 î.Hr. – perioadă de tulburări la Roma;
● 53 î.Hr. – Crassus îşi pierde viaţa în Orient, în războiul contra parţilor;
● 49-45 î.Hr. – război civil; Caesar trece în ianuarie Rubiconul împreună cu legiunile sale înarmate din Galia; războiul din Spania împotriva pompeienilor; în 48 î.Hr., războiul împotriva lui Pompei în Grecia; bătălia de la Farsala şi fuga lui Pompei; Pompei este ucis în Egipt de către Ptolomeu;
● 48-47 î.Hr. – războiul alexandrin; Caesar în Egipt împotriva lui Ptolomeu (incendierea bibliotecii din Alexandria); după victorie o instalează în frunteaEgiptului pe Cleopatra;
● 47 î.Hr. – Caesar îl învinge pe Farnace al Pontului la Zela (veni, vidi, vici);
● 47-46 î.Hr. – campania din Africa împotriva pompeienilor; victoria lui Caesar la Thapsus;
● 46-45 î.Hr. – campania din Spania împotriva susţinătorilor lui Pompeius; victoria lui Caesar la Munda;
● 45-44 î.Hr. – Caesar este numit dictator pentru an, apoi pe viaţă (dictator perpetuus) şi imperator, consul pe 10 ani, comandant suprem al armatei,Pontifex Maximus, tribun; au loc o serie de reforme, lucrări în construcţii;
● 44 î.Hr. – la 15 martie (Idele lui martie) Caesar este asasinat de către o conjuraţie senatorială condusă de C. Cassius şi M. Iunius Brutus;
● 43 î.Hr. – Antonius, Octavianus şi Lepidus se înţeleg să formeze un al doilea triumvirat limitat la 5 ani; Cicero este ucis din ordinul triumvirilor;
● 42 î.Hr. – Brutus şi Cassius sunt înfrânţi de către Antonius şi ucişi în ciocnirea de la Filippi (noiembrie);
● 40 î.Hr. – ciocnire la Perugia între forţele lui Octavianus şi cele ale lui Antonius; înţelegerea de la Brundisium prin medierea lui Mecena; împărţirea imperiului: Antonius primeşte estul, Octavianus vestul şi Lepidus Africa;
● 31 î.Hr. – bătălia de la Actium între Octavianus şi Antonius - 21 septembrie; victoria navală a lui Agrippa asupra flotei lui Cleopatra; Egiptul devine provincie romană;
● 29 î.Hr. – Octavianus, rămas singur stăpân, îşi celebrează triumful; revine la Roma şi închide porţile templului zeului Ianus în semn de pace;
● 27 î.Hr. – Senatul renunţă la putere şi-i conferă titlul de Augustus („cel venerabil”, „cel vrednic de cinste”); republica este înlocuită cu principatul;
● 27-25 î.Hr. – Spania este reorganizată (Agrippa cucereşte întregul ţinut spaniol); Gallia este lăsată moştenire Romei de regele ei devine provincie romană);
● 20 î.Hr. – sunt retrocedate însemnele legiunilor luate de la Crassus şi Antonius de regele parţilor Pharaates IV în schimbul unei înţelegeri paşnice;
● 18 î.Hr. – legile din domeniul moravurilor interzic căsătoria dintre senatori foştii sclavi, aduc noi pedepse pentru adulter; Agrippa devine coregent pe o perioadă de 5 ani;
● 17 î.Hr. – este sărbătorit centenarul cetăţii Roma şi este proclamată pax Augusta (pacea mondială);
● 16-13 î.Hr. – sunt reorganizate provinciile Lugdunensis, Belgica, Aquitania de către Augustus;
● 15 î.Hr. – Drussus şi Tiberiu întreprind campanii militare până la Dunărea Superioară; sunt organizate noi provincii: Noricum, Rhaetia şi Moesia;
● 12 - 9 î.Hr. – războaie cu germanii conduse de Drussus şi Tiberius; frontiera este fixată pe Rin;
● 9 î.Hr. – pe Câmpul lui Marte este ridicat Altarul Păcii (Ara Pacis Augustae);
● 14 d.Hr. – 19 august, Augustus moare în vârstă de 76 de ani; Tiberius îi urmează la tron;
● 14-37 d.Hr. – Roma este condusă de Tiberiu; funcţionarii oficiali nu mai sunt aleşi popor ci de senat; revolta legiunilor din Pannonia şi Germania Inferior este înăbuşită de Germanicus;
● 37-41 d.Hr. – succesorul lui Tiberius este Caligula („Cizmuliţă”), fiul lui Germanicus; redă dreptul poporului de a alege magistraţii; transformăPrincipatul lui Augustus în monarhie divină eleno-orientală (împăratul este asemenea unui zeu);
● 41-54 d.Hr. – Caligula este asasinat la 29 de ani; Claudius, fratele lui Germanicus, este ales de pretorieni ca urmaş la tron; întoarcerea la tradiţia lui Augustus (ordine administrativă); creşte influenţa femeilor din anturajul său (Messalina; Agrippina);
● 54 d.Hr. – Claudius este asasinat de Agrippina; fiul ei Nero, educat de Burrus şi Seneca, urcă pe tron;
● 54-68 d.Hr. – primii ani de domnie ai lui Nero Claudius Caesar sunt „anii de aur” pentru Roma;este recucerită Armenia şi se încheie pacea cu parţii; încep procesele de les maiestate;
● 64 d.Hr. – Roma este incendiată; Nero îi acuză pe creştini împotriva cărora începe efectuarea primelor persecuţii; incendiul este un pretext pentru ambiţiile arhitectonice ale lui Nero;
● 65 d.Hr. – complotul îndreptat asupra lui Nero este descoperit; făptaşii sunt obligaţi să se sinucidă;
● 66 d.Hr. – revolta din Iudeea este reprimată de Vespasian;
● 68 d.Hr. – Nero este obligat să se sinucidă la 31 de ani; este decretat „hostis publicus” (duşman public);
● 68-69 d.Hr. – este perioada celor 4 împăraţi: Servius Sulpicius Galba (73 de ani, asasinat în Forum), M. Salvius Otho (se sinucide), Aulus Vitelius(asasinat la Roma) şi Vespasianus;
● 69 - 79 d.Hr. – T. Flavius Vespasianus (Vespasian) are 60 de ani când urcă pe tron; pune capăt revoltelor batavilor de pe Rin şi a evreilor dinPalestina (70 d.Hr. – Ierusalimul este cucerit şi distrus); începe construirea Colosseum-ului (Amphitheatrum Flavium);
● 79-81 d.Hr. – urmează fiul său Titus;
● 79 d.Hr. – 29 august, are loc erupţia Vezuviului – Herculaeneum, Pompei şi Stabiae sunt acoperite de lavă;
● 80 d.Hr. – un incendiu arde Roma timp de 3 zile; are loc inaugurarea Colosseum-ului (50.000 de spectatori), sărbătoarea durează 100 de zile;
● 81 d.Hr. – Titus moare; este urmat de Domiţian în vârstă de 30 de ani;
● 81-96 d.Hr. – în timpul lui Domiţian se încheie cucerirea provinciei Britannia; aici sunt ridicate fortificaţii de frontieră în nord (limes-urile); spre sfârşitul domniei se remarcă represaliile împotriva stoicilor, persecuţiile împotriva creştinilor şi evreilor); se transformă în despot (revendică titlul de Dominus et Deus); o conspiraţie duce la asasinarea lui;
● 96 d.Hr. – după uciderea lui Domiţian, Senatul îl numeşte împărat pe M. Cocceius Nerva;
● 98 d.Hr. – Nerva moare după ce-l adoptă pe M. Ulpius Traianus (Traian) şi-l propune ca împărat;
● 98-117 – Traian este primul împărat de origine provincială;
● 101 - 107 – campanie de cucerire a Daciei, care devine provincie romană;
● 113-117 – campania din Orient împotriva parţilor duce la cucerirea Armeniei şi a Mesopotamiei; Imperiul ajunge la cea mai mare întindere din istoria sa; Traian moare în Cilicia;
● 117-138 – îi urmează la putere nepotul său Hadrian, guvernatorul Siriei; călătoreşte în întregul imperiu, întăreşte limes-urile; represalii sângeroase asupra evreilor revoltaţi la Ierusalim;
● 138-161 – Antoninus Pius (piosul), adoptat de Hadrian, urcă pe tron la 52 de ani; un om bun, pacifist şi moderat este simbolul lui pax romana;
● 161-180 – Marc Aurelius, adoptat de Antoninus, este un filozof stoic; domneşte împreună cu fratele său adoptiv Lucius Verus – principat dualist;
● 165-180 – războaie împotriva quazilor, longobarzilor, marcomanilor şi sarmaţilor;
● 180-192 – fiul lui Aurelius, Commodus, se considera o reîncarnare a lui Hercule şi a lui Mithra (a luptat de 735 de ori în arenă cu gladiatorii); abandonează teritoriile cucerite de tatăl său şi încheie o pace ruşinoasă cu marcomanii); cade victimă unui complot la palat;
● 193 – perioada care urmează declanşează un an de anarhie, la tron venind într-un singur an patru împăraţi: Didius Iulianus, Clodius Albinus,Pescennius Nigro şi Septimiu Sever;
● 193 - 211 – L. Septimius Severus, născut în Africa, îţi înfrânge rivalii; duce o campanie militară reuşită împotriva parţilor; aduce stabilitate în Orient, favorizează dezvoltarea Siriei şi a Africii (Cartagina); senatul decade, Roma şi Italia îşi pierd privilegiile;
● 211-217 – fiul său Caracalla preia puterea după ce îşi omoară fratele – Geta – şi pe partizanii acestuia;
● 212 – Caracalla unifică imperiul; a fost acordată cetăţenia romană tuturor cetăţenilor liberi din Imperiu; este asasinat la 29 de ani de prefectul praetoriului Macrinus, care îi ia locul;
● 217-218 – Macrinus nu este recunoscut de Senat; după pacea cu parţii este asasinat de soldaţii săi;
● 218-222 – Heliogabal (sau Elagabal) în vârstă de 14 ani este un preot al zeului sirian Mithra; domnia sa s-a petrecut sub influenţa nefastă a bunicii sale Iulia Maesa; introduce cultul lui Baal la Roma; este asasinat de pretorieni; îi urmează vărul său Aurelius Severus Alexander;
● 222-235 – Severus Alexander, în vârstă de 13 ani, este puternic influenţat de mama sa Iulia Mamaea; este ucis pe Rin, alături de mama sa, de către legiunile din Germania, după ce a cumpărat pacea de la germani);
● 235-268 – urmează o perioadă de anarhie militară, în fruntea imperiului se succedă generali proclamaţi împăraţi de către armată şi care sunt asasinaţi după perioade scurte de domnie;
● 235-238 – Maximin I, de origine barbară (got), îi învinge pe alamani;
● 238-244 – Gordianus al III-lea îi învinge cu ajutorul trupelor auxiliare pe goţi, pe persanii care au pătruns în Mesopotamia;
● 244-249 – Iulius Philippus (Filip Arabul), fiul unui şeic arab, celebrează aniversarea a 1000 de ani de la întemeierea Romei;
● 249-251 – Decius, de origine iliră, vrea să reformeze Roma şi religia ei; adoptă un edict împotriva creştinilor, pornind prima persecuţie generală; moare în luptele cu goţii;
● 251-253 – Trebonianus Gallus încheie o pace cu goţii;
● 253-260 – Licinius Valerianus îl numeşte pe fiul său Gallienus, coîmpărat în vestul imperiului, el păstrând estul, atacurile din exterior se înteţesc: goţii, quazii, sarmaţii şi parţii pun presiune pe frontierele imperiului; moare după ce este luat prizonier de Șapur la Edessa; Gallienus reformează armata (trupe de intervenţie rapidă la frontierele ameninţate);
● 263 – goţii jefuiesc Efesul; urmează perioada împăraţilor iliri;
● 268 - 270 – Claudiu II Goticul îi învinge pe alamani şi pe goţi;
● 270 - 275 – Domitius Aurelianus, Restitutor Urbis; îi înfrânge pe alamani la Pavia, supune statul Palmyra şi Imperiul separat constituit în 260 (de „cei 30 de tirani”); adoptă titlul de „Domn şi zeu” (Dominus et Deus), introduce cultul soarelui de la Emesa (Deus Sol Invictus) care împreună cu cultul împăratului, devine cult de stat;
● 275-276 – după Tacit, urmează;
● 276-282 – Marcus Aurelius Probus care consolidează graniţele pe Rin şi Dunăre;
● 282-283 – Marcus Aurelius Carus luptă cu succes contra perşilor; este asasinat împreună cu fiii săi;
● 284-305 – C. Aurelius Valerius Diocletianus (Diocleţian) realizează o vastă reformă a imperiului; introduce tetrarhia pentru a descentraliza puterea imperială; celor doi coîmpăraţi (Diocleţian şi Maximian) Augusti li se adaugă doi Caesares (Galeriu şi Constantius Chlorus); în vest augustul Maximianşi cezarul Constantius Chlorus; în est augustul Diocleţian şi cezarul C. Valerius Galerius;
● 297 – imperiul este împărţit în 12 dioceze (regiuni administrative), conduse de vicari, şi 101 provincii; Imperiul devine o monarhie absolută (dominatul) în care împăratul este considerat zeu; cetăţenii devin supuşi (subiecti) fiind la dispoziţia conducătorului; ţăranii sunt legaţi de glie (coloni), iar meşteşugarii sunt obligaţi să asigure aprovizionarea armatei;
● 301 – Edictul asupra preţurilor - Edictum de pretiis venalium rerum;
● 303-304 – persecuţii împotriva creştinilor;
● 305 – Diocleţian şi Maximian abdică;
● 305-306 – Constantius Chlorus moare; fiul său F. Valerius Constantinus (Constantin) este proclamat august;.
● 305-312 – lupte între Galeriu, Maximian, Maxentius, Severus, Maximin Daia şi Constantin;
● 312 – în 27 octombrie, Constantin îl înfrânge pe Maxentius la Ponte Milvio, lângă Roma;
● 312-337 – Constantin devine unicul conducător al Occidentului (era deja August din 307);
● 311 – este dat Edictul lui Galeriu în favoarea creştinilor;
● 313 – prin Edictul de la Milano al lui Constantin acordă libertate tuturor cultelor, în special creştinilor; se autointitulează protector al Bisericii;
● 324 – victoria lui Constantin împotriva lui Lucinus la Arianopole;
● 325 – Constantin convoacă la Niceea Conciliul ecumenic contra lui Arie; se pun bazele dogmatice şi canonice ale bisericii creştine;
● 330 – inaugurează la Bizanţ, Noua Romă: Constantinopolul;
● 337 – Constantin primeşte, înainte de a muri, botezul; după lupte de succesiune între fiii săi, Constantin al II-lea devine unic conducător;
● 337-361 – în timpul lui Constantin II, arianismul devine obligatoriu pentru întreaga Biserică;
● 355 – Constantius îl numeşte cezar pe nepotul şi succesorul său Iulian; acesta moare în luptele cu perşii din est;
● 361-363 – Iulian Apostatul, ultimul membru al dinastiei lui Constantin, preferă religiile şi cultele necreştine; îi îndepărtează pe creştini din funcţiile administrative
● 363-364 – Flavius Iovianus, comandantul gărzii împăratului, este proclamat împărat; încheie o pace ruşinoasă cu regele perşilor şapur; restaurează libertatea cultului;
● 364-375 – Valentinian I, este ales împărat de către curte; fratele său Valens este numit coîmpărat în estul imperiului şi ridicat la rangul de augustus; Valentinian îi înfrânge pe alamani;
● 364-378 – Valens revine la arianism şi instalează un patriarh arian la Alexandria; îi lasă pe vizigoţi să se instaleze în Tracia; moare în lupta contra acestora la Adrianopol;
● 367-383 – Graţian îl numeşte coîmpărat pe Theodosius, fiul lui Valentinian I Theodisius 379;
● 379-395 – Theodosius (Teodosiu) interzice păgânismul – creştinismul devine religie de stat (la Conciliul de la Constantinopol din 381), – sunt pedepsite cu moartea sacrificiile păgâne şi intrarea în templele păgâne; îi învinge pe vizigoţi, după care le permite să se aşeze în Tracia şi Moesia cu obligaţia de a apăra frontierele de pe Dunăre;
● 383-388 – Magnus Maximus îl ucide pe Graţian; Teodosiu îl învinge pe Maximus şi devine împărat şi peste Occident;
● 392-394 – Flavius Eugenius; cade în lupta de la Frigido împotriva lui Teodosiu care devine unic conducător al Imperiului;
● 395 – după moartea lui Teodosiu, are loc sfârşitul unităţii imperiului; împărţirea imperiului între fiii lui Teodosiu: Honorius (395-423) în Occident, având capitala la Milano, apoi la Ravenna şi Arcadius (395-408) în Orient, cu capitala la Constantinopol; Imperiul roman de răsărit îşi urmează cursul timp de încă o mie de ani, în timp ce Imperiul roman de apus, supus atacurilor germanilor şi hunilor mai rezistă doar 80 de ani;
● 406 – are loc învadarea Galiei de către barbari; suebii, vandalii, alanii şi burgunzii trec Rinul, vandalii se instalează în Spania în 409;
● 410 – Alaric, regele vizigoţilor, pradă Roma; Alaric moare pe când se pregătea pentru o expediţie în Africa;
● 430 – vandalii lui Genseric asediază Ippona, unde moare Sf. Augustin;
● 451 – hunii lui Attila invadează Galia şi sunt bătuţi de Aetiu la Câmpiile Catalaune;
● 452 – Attila este oprit în Italia de către Leon I; în anul următor Attila moare;
● 454 – Valentinian îl ucide pe Aetiu;
● 455 – are loc cucerirea şi prădarea Romei de către vandalii conduşi de regele Genseric;
● 474 – Genseric este recunoscut stăpân al Africii, al Siciliei, al Sardiniei, al Corsicii şi al Balearelor;
● 475 – Euric, regele vizigoţilor, obţine Spania; Galia este împărţită între burgunzi, alemani şi rugi;
● 475-476 – ultimul împărat al Imperiului roman de apus este Romulus Augustus;
● 476 – Odoacru, conducătorul skirilor (sau hun) îl detronează pe Romulus Augustus şi-i trimite împăratului Orientului, Zenon, însemnele Imperiului, luându-şi titlul de „patrician”; acest gest marchează sfârşitul Imperiului Roman de Apus.
În prejma anului 1000 î.Hr. se remarcă dezvoltarea cetăţii Alba Longa, capitala Latium-ului.
● 814 î.Hr. – întemeierea Cartaginei de către fenicieni;
● 753 î.Hr. – întemeierea legendară a Romei; 21 aprilie 753 î.Hr. – este data tradiţională a întemeierii Romei – ab urbe condita;
● 753-715 î.Hr. - primul rege este Romulus; are loc războiul împotriva sabinilor; unirea latinilor (Roma quadrata – situată pe colina Palatină) cu sabinii(de pe colinele Viminal, Quirinal şi Esquilin); înţelegerea cu regele sabin Titus Tatius;
● 715-672 î.Hr. – este rege sabinul Numa Pompilius; se create instituţiile religioase ale romanilor;
● 672-640 î.Hr. – rege al Romei este sabinul Tullus Hostilius; duce o serie de războaie; în urma războiul dus împotriva Albei Longa populaţia acesteia este deportată, iar Roma care devine forţa dominantă din Latinium;
● 640-616 î.Hr. – regele sabin Ancus Marcius; sunt construite portul Ostia, podul Sublicius pe Tibru;
● 616-578 î.Hr. – primul rege etrusc Tarquinius Priscus Lucius (originar din Tarquinia); Roma cunoaşte o înflorire; sunt ridicate construcţii importante (templul lui Jupiter Capitolanus, Circus Maximus), sunt asanate mlaştinile (canalul colector Cloaca Maxima);
● 578-534 î.Hr. – regele Servius Tullius realizează reforma armatei şi a Constituţiei; prin reforma administrativă cetăţenii şi teritoriul oraşului sunt împărţită în districte administrativ-teritoriale (populaţia este împărţită în 5 clase după avere);
● 534-509 î.Hr. – rege este Tarquinius Superbus; sunt realizate mari lucrări; este alungat de Brutus, datorită fiului său care o răpeşte şi o siluieşte pe virtuoasa Lucreţia;
● 509 î.Hr. – sfârşitul regatului roman; etruscii sunt alungaţi din oraş şi Roma instaurează un guvern republican; pacea cu Cartagina; înfiinţarea republicii şi a consulatului roman;
● 494 î.Hr. – secesiunea plebeilor pe colina Aventin (se retrag pe Muntele Sacru – mons sacer); crearea tribunatului plebei – concilia plebis tributa (în fiecare an plebeii îşi aleg 2 tribuni);
● 488-486 î.Hr. – războiul împotriva volscilor;
● 458-457 î.Hr. – războiul împotriva ecvilor;
● 450 î.Hr. – este expusă în Forum Legea celor XII table (leges duodecim tabularum); sunt autorizate căsătoriile între patricieni si plebei (Lex Canuleia);
● 444-443 – realizarea unui colegiu format din 6 tribuni militare cu puteri consulare format şi din plebei;
● 406-396 î.Hr. – asedierea si cucerirea oraşului Veji;
● 390 î.Hr. - galii lui Brennus cuceresc Roma şi o jefuiesc (excepţie face Capitoliul – legenda gâştelor şi cea a lui Manlius Capitolinius);
● 367/66 î.Hr. – accesul plebei la consulat pentru prima oara; este abolit tribunalul militar; problema agrară – legile licinio-sextiene; plebeii au acces la funcţii în stat (pe parcursul a 40 de ani plebeii vor câştiga dreptul de a fi aleşi consuli, edili, dictator, cenzori, pretori, proconsuli);
● 343-341 î.Hr. – primul război împotriva samniţiilor;
● 326-312 î.Hr. – al doilea război împotriva samniţiilor; dezastrul militar duce la trecerea romanilor prin „furcile caudine” lângă Capua (în 321 î.Hr.);
● 310-290 î.Hr. – al treilea război împotriva samniţiilor; romanii înving la Bovianum (304), expansiunea samniţiilor şi a aliaţilor lor este oprită; după pace samniţii sunt obligaţi să efectueze serviciul militar;
● 306 î.Hr. – al treilea tratat dintre Roma şi Cartagina;
● 285-282 î.Hr. – luptele cu celţii; Roma îşi asigură dominaţia în centrul Italiei;
● 281-272 î.Hr. – război împotriva Tarentului; Pirrus (regele Epirului) venit în ajutorul acestuia după o serie de victorii (la Heraclea – 280, şi la Ascoli Satriano – 279) este înfrânt de romani la Beneventum; Tarentul se predă, iar după pacea încheiată Roma obţine concesii teritoriale; oraşele greceşti din sudul Italiei devin aliatele Romei;
● 265 î.Hr. – după supunerea Etruriei, Roma devine stăpâna Italiei, fără Galia Cisalpină;
● 264-241 î.Hr. – primul război punic; Sicilia devine prima provincie romană;
● 260 î.Hr. – victoria navală a lui Caius Duilius la Milatium;
● 256 î.Hr. – Attilius Regulus debarcă în Africa după victoria pe mare de la Economo; în anul următor Regulus cade prizonier;
● 242 î.Hr. – Lutatius Catulus îi înfrânge pe mare pe cartaginezi lângă insulele Aegates; pacea încheiată îi aduce Romei prima provincie romană;
● 240 î.Hr. – ia naştere literatura latină, cu primele opere ale lui Livius Andronicus şi Naevius;
● 238-233 î.Hr. – operaţiuni militare împotriva ligurilor;
● 238 î.Hr. – Corsica şi Sardinia devin provincii romane;
● 229-228 î.Hr. – o flotă romană luptă cu piraţii iliri;
● 225 î.Hr. – galii sunt definitiv înfrânţi la Telamon;
● 218-201 î.Hr. – al doilea război punic;
● 218 î.Hr. – Hannibal Cartaginezul cucereşte Saguntul, traversează Alpii, îi învinge pe romani la Ticin şi la Trebbia;
● 217 î.Hr. – romanii sunt din nou învinşi lângă lacul Trasimeno (iunie 217); dictatorul Quintus Fabius Maximus (Cunctator) îl ţine pe Hannibal departe de Roma;
● 216 î.Hr. – după cei înfrânge pe romani, în luna august, lângă Cannae, Hannibal se retrage la Capua;
● 216-204 î.Hr. – Hannibal aşteaptă zadarnic întăriri ca să reînceapă războiul; Roma se reface;
● 212 î.Hr. – romanii recuceresc Siracuza; moartea lui Arhimede;
● 211 î.Hr. – romanii recuceresc Capua;
● 207 î.Hr. – o armată a lui Hasdrubal, trimisă în ajutorul lui Hannibal, este înfrântă pe fluviul Metaurus;
● 215-205 î.Hr. – război şi pace cu Filip V al Macedoniei pe care Hannibal la chemat în ajutor;
● 204 î.Hr. – Scipio îşi conduce armata în Africa, şi Hannibal este astfel constrâns să părăsească Italia revine în Africa;
● 202 î.Hr. – Hannibal este învins de către Scipio la Zama Regia;
● 201 î.Hr. – pacea cu Cartagina; Cartagina îşi pierde puterea şi independenţa;
● 197 î.Hr. – într-un nou război, Filip V al Macedoniei este învins de către consulul Flamininus la Chinocefalos;
● 196 î.Hr. – consulul Flamininus proclamă independenţa oraşelor greceşti de sub hegemonia macedoneană; revolta sclavilor din Etruria;
● 195 - 190 î.Hr. – războiul Romei contra lui Antioh III al Siriei şi înfrângerea acestuia la Magnesia, pe Sipylus;
● 188 î.Hr. – pacea de la Apamea; Pergamul şi Bithynia devin aliaţii Romei; Roma deţine hegemonia în estul Mării Mediterane;
● 186 î.Hr. – o nouă revoltă a sclavilor în Apulia; senatul roman interzice cultul lui Dionysos la Roma şi în Italia;
● 171-168 î.Hr. – războiul contra lui Perseu al Macedoniei şi înfrângerea lui la Pydna;
● 149-146 î.Hr. – al treilea război punic; prosperitatea Cartaginei nu este pe placul Romei;
● 146 î.Hr. – Cartagina este asediată, cucerită şi distrusă de consulul Scipio Aemilianus;
● 146 î.Hr. – trădarea Corintului; Macedonia este cucerită şi devine provincie romană;
● 136-132 î.Hr. – revolta sclavilor din Sicilia conduşi de sclavul sirian Eunus;
● 133 î.Hr. – Scipio Aemilianus cucereşte şi distruge Numantia; Pergamul este lăsat moştenire romanilor de către regele Atal al III-lea – devine provincia romană Asia;
● 133 î.Hr. – Tiberius Gracchus este ales tribun al plebeilor; propune o lege agrară la care nobilii se opun; tensiunile create duc la asasinarea lui Tiberius;
● 125 î.Hr. – sunt create coloniile Aquae Sextiae şi Narbo; îşi face apariţia provincia Gallia Narbonensis;
● 123 î.Hr. – este ales tribun al plebei Caius Gracchus; încearcă reluarea reformei agrare a fratelui său , dar moare în urma tulburărilor apărute;
● 111–105 î.Hr. – războiul cu regele Iugurta al Numidiei; o parte a Numidiei devine provincie romană;
● 107 î.Hr. – reforma armatei realizată de consulul Marius;
● 102 î.Hr. – Marius îi înfrânge pe teutoni la Aquae Sextiae (Aixen- Provence);
● 101 î.Hr. – Marius îi înfrânge pe cimbri lângă Vercelli, la Campi Rudii;
● 102-100 î.Hr. – tulburări politice; Marius deşi ales consul de către populari reprimă sângeros revolta condusă de aceştia;
● 100 î.Hr. – Marius este făcut consul pentru a şasea oară;
● 90-88 î.Hr. – război social, împotriva socilor din Italia centro-meridională; se acordă cetăţenie romană italicilor – Lex Plautia Papiria;
● 88 î.Hr. – Sulla este ales consul al optimaţilor; marşul lui Sulla asupra Romei; fuga lui Marius;
● 86 î.Hr. – Sulla învinge la Cheronea o armată a lui Mitridate, regele Pontului; moare Marius; urmează o perioadă de teroare;
● 82-79 î.Hr. – dictatura lui Sulla; publicarea unor liste de proscripţie; sunt ucişi 90 de senatori şi 2600 de cavaleri;
● 79 î.Hr. – Sulla renunţă la dictatură şi moare după un an;
● 72 î.Hr. – ia sfârşit în Spania un lung război dus pentru înăbuşirea revoltei lui Sertorius;
● 74-64 î.Hr. – al doilea război împotriva lui Mitridate IV al Pontului;
● 72-71 î.Hr. – răscoala gladiatorilor şi sclavilor conduşi de gladiatorul trac Spartacus. Pretorul M. Licinus Crassus, ajutat şi de Pompeius înving revolta;
● 69 î.Hr. – Lucullus în Armenia;
● 67 î.Hr. – Pompeius pune capăt acţiunilor piraţilor din Mediterana;
● 64 î.Hr. – Pompeius reorganizează estul: Pontul, Siria şi Cilicia devin provincii romane;
● 63 î.Hr. – conjuraţia lui Catilina sub consulatul lui Cicero;
● 60 î.Hr. – Caesar, Pompeius şi Crassus se înţeleg între ei pentru a forma primul triumvirat;
● 58-51 î.Hr. – campania de cucerire a lui Caesar în Galia;
● 58-52 î.Hr. – perioadă de tulburări la Roma;
● 53 î.Hr. – Crassus îşi pierde viaţa în Orient, în războiul contra parţilor;
● 49-45 î.Hr. – război civil; Caesar trece în ianuarie Rubiconul împreună cu legiunile sale înarmate din Galia; războiul din Spania împotriva pompeienilor; în 48 î.Hr., războiul împotriva lui Pompei în Grecia; bătălia de la Farsala şi fuga lui Pompei; Pompei este ucis în Egipt de către Ptolomeu;
● 48-47 î.Hr. – războiul alexandrin; Caesar în Egipt împotriva lui Ptolomeu (incendierea bibliotecii din Alexandria); după victorie o instalează în frunteaEgiptului pe Cleopatra;
● 47 î.Hr. – Caesar îl învinge pe Farnace al Pontului la Zela (veni, vidi, vici);
● 47-46 î.Hr. – campania din Africa împotriva pompeienilor; victoria lui Caesar la Thapsus;
● 46-45 î.Hr. – campania din Spania împotriva susţinătorilor lui Pompeius; victoria lui Caesar la Munda;
● 45-44 î.Hr. – Caesar este numit dictator pentru an, apoi pe viaţă (dictator perpetuus) şi imperator, consul pe 10 ani, comandant suprem al armatei,Pontifex Maximus, tribun; au loc o serie de reforme, lucrări în construcţii;
● 44 î.Hr. – la 15 martie (Idele lui martie) Caesar este asasinat de către o conjuraţie senatorială condusă de C. Cassius şi M. Iunius Brutus;
● 43 î.Hr. – Antonius, Octavianus şi Lepidus se înţeleg să formeze un al doilea triumvirat limitat la 5 ani; Cicero este ucis din ordinul triumvirilor;
● 42 î.Hr. – Brutus şi Cassius sunt înfrânţi de către Antonius şi ucişi în ciocnirea de la Filippi (noiembrie);
● 40 î.Hr. – ciocnire la Perugia între forţele lui Octavianus şi cele ale lui Antonius; înţelegerea de la Brundisium prin medierea lui Mecena; împărţirea imperiului: Antonius primeşte estul, Octavianus vestul şi Lepidus Africa;
● 31 î.Hr. – bătălia de la Actium între Octavianus şi Antonius - 21 septembrie; victoria navală a lui Agrippa asupra flotei lui Cleopatra; Egiptul devine provincie romană;
● 29 î.Hr. – Octavianus, rămas singur stăpân, îşi celebrează triumful; revine la Roma şi închide porţile templului zeului Ianus în semn de pace;
● 27 î.Hr. – Senatul renunţă la putere şi-i conferă titlul de Augustus („cel venerabil”, „cel vrednic de cinste”); republica este înlocuită cu principatul;
● 27-25 î.Hr. – Spania este reorganizată (Agrippa cucereşte întregul ţinut spaniol); Gallia este lăsată moştenire Romei de regele ei devine provincie romană);
● 20 î.Hr. – sunt retrocedate însemnele legiunilor luate de la Crassus şi Antonius de regele parţilor Pharaates IV în schimbul unei înţelegeri paşnice;
● 18 î.Hr. – legile din domeniul moravurilor interzic căsătoria dintre senatori foştii sclavi, aduc noi pedepse pentru adulter; Agrippa devine coregent pe o perioadă de 5 ani;
● 17 î.Hr. – este sărbătorit centenarul cetăţii Roma şi este proclamată pax Augusta (pacea mondială);
● 16-13 î.Hr. – sunt reorganizate provinciile Lugdunensis, Belgica, Aquitania de către Augustus;
● 15 î.Hr. – Drussus şi Tiberiu întreprind campanii militare până la Dunărea Superioară; sunt organizate noi provincii: Noricum, Rhaetia şi Moesia;
● 12 - 9 î.Hr. – războaie cu germanii conduse de Drussus şi Tiberius; frontiera este fixată pe Rin;
● 9 î.Hr. – pe Câmpul lui Marte este ridicat Altarul Păcii (Ara Pacis Augustae);
● 14 d.Hr. – 19 august, Augustus moare în vârstă de 76 de ani; Tiberius îi urmează la tron;
● 14-37 d.Hr. – Roma este condusă de Tiberiu; funcţionarii oficiali nu mai sunt aleşi popor ci de senat; revolta legiunilor din Pannonia şi Germania Inferior este înăbuşită de Germanicus;
● 37-41 d.Hr. – succesorul lui Tiberius este Caligula („Cizmuliţă”), fiul lui Germanicus; redă dreptul poporului de a alege magistraţii; transformăPrincipatul lui Augustus în monarhie divină eleno-orientală (împăratul este asemenea unui zeu);
● 41-54 d.Hr. – Caligula este asasinat la 29 de ani; Claudius, fratele lui Germanicus, este ales de pretorieni ca urmaş la tron; întoarcerea la tradiţia lui Augustus (ordine administrativă); creşte influenţa femeilor din anturajul său (Messalina; Agrippina);
● 54 d.Hr. – Claudius este asasinat de Agrippina; fiul ei Nero, educat de Burrus şi Seneca, urcă pe tron;
● 54-68 d.Hr. – primii ani de domnie ai lui Nero Claudius Caesar sunt „anii de aur” pentru Roma;este recucerită Armenia şi se încheie pacea cu parţii; încep procesele de les maiestate;
● 64 d.Hr. – Roma este incendiată; Nero îi acuză pe creştini împotriva cărora începe efectuarea primelor persecuţii; incendiul este un pretext pentru ambiţiile arhitectonice ale lui Nero;
● 65 d.Hr. – complotul îndreptat asupra lui Nero este descoperit; făptaşii sunt obligaţi să se sinucidă;
● 66 d.Hr. – revolta din Iudeea este reprimată de Vespasian;
● 68 d.Hr. – Nero este obligat să se sinucidă la 31 de ani; este decretat „hostis publicus” (duşman public);
● 68-69 d.Hr. – este perioada celor 4 împăraţi: Servius Sulpicius Galba (73 de ani, asasinat în Forum), M. Salvius Otho (se sinucide), Aulus Vitelius(asasinat la Roma) şi Vespasianus;
● 69 - 79 d.Hr. – T. Flavius Vespasianus (Vespasian) are 60 de ani când urcă pe tron; pune capăt revoltelor batavilor de pe Rin şi a evreilor dinPalestina (70 d.Hr. – Ierusalimul este cucerit şi distrus); începe construirea Colosseum-ului (Amphitheatrum Flavium);
● 79-81 d.Hr. – urmează fiul său Titus;
● 79 d.Hr. – 29 august, are loc erupţia Vezuviului – Herculaeneum, Pompei şi Stabiae sunt acoperite de lavă;
● 80 d.Hr. – un incendiu arde Roma timp de 3 zile; are loc inaugurarea Colosseum-ului (50.000 de spectatori), sărbătoarea durează 100 de zile;
● 81 d.Hr. – Titus moare; este urmat de Domiţian în vârstă de 30 de ani;
● 81-96 d.Hr. – în timpul lui Domiţian se încheie cucerirea provinciei Britannia; aici sunt ridicate fortificaţii de frontieră în nord (limes-urile); spre sfârşitul domniei se remarcă represaliile împotriva stoicilor, persecuţiile împotriva creştinilor şi evreilor); se transformă în despot (revendică titlul de Dominus et Deus); o conspiraţie duce la asasinarea lui;
● 96 d.Hr. – după uciderea lui Domiţian, Senatul îl numeşte împărat pe M. Cocceius Nerva;
● 98 d.Hr. – Nerva moare după ce-l adoptă pe M. Ulpius Traianus (Traian) şi-l propune ca împărat;
● 98-117 – Traian este primul împărat de origine provincială;
● 101 - 107 – campanie de cucerire a Daciei, care devine provincie romană;
● 113-117 – campania din Orient împotriva parţilor duce la cucerirea Armeniei şi a Mesopotamiei; Imperiul ajunge la cea mai mare întindere din istoria sa; Traian moare în Cilicia;
● 117-138 – îi urmează la putere nepotul său Hadrian, guvernatorul Siriei; călătoreşte în întregul imperiu, întăreşte limes-urile; represalii sângeroase asupra evreilor revoltaţi la Ierusalim;
● 138-161 – Antoninus Pius (piosul), adoptat de Hadrian, urcă pe tron la 52 de ani; un om bun, pacifist şi moderat este simbolul lui pax romana;
● 161-180 – Marc Aurelius, adoptat de Antoninus, este un filozof stoic; domneşte împreună cu fratele său adoptiv Lucius Verus – principat dualist;
● 165-180 – războaie împotriva quazilor, longobarzilor, marcomanilor şi sarmaţilor;
● 180-192 – fiul lui Aurelius, Commodus, se considera o reîncarnare a lui Hercule şi a lui Mithra (a luptat de 735 de ori în arenă cu gladiatorii); abandonează teritoriile cucerite de tatăl său şi încheie o pace ruşinoasă cu marcomanii); cade victimă unui complot la palat;
● 193 – perioada care urmează declanşează un an de anarhie, la tron venind într-un singur an patru împăraţi: Didius Iulianus, Clodius Albinus,Pescennius Nigro şi Septimiu Sever;
● 193 - 211 – L. Septimius Severus, născut în Africa, îţi înfrânge rivalii; duce o campanie militară reuşită împotriva parţilor; aduce stabilitate în Orient, favorizează dezvoltarea Siriei şi a Africii (Cartagina); senatul decade, Roma şi Italia îşi pierd privilegiile;
● 211-217 – fiul său Caracalla preia puterea după ce îşi omoară fratele – Geta – şi pe partizanii acestuia;
● 212 – Caracalla unifică imperiul; a fost acordată cetăţenia romană tuturor cetăţenilor liberi din Imperiu; este asasinat la 29 de ani de prefectul praetoriului Macrinus, care îi ia locul;
● 217-218 – Macrinus nu este recunoscut de Senat; după pacea cu parţii este asasinat de soldaţii săi;
● 218-222 – Heliogabal (sau Elagabal) în vârstă de 14 ani este un preot al zeului sirian Mithra; domnia sa s-a petrecut sub influenţa nefastă a bunicii sale Iulia Maesa; introduce cultul lui Baal la Roma; este asasinat de pretorieni; îi urmează vărul său Aurelius Severus Alexander;
● 222-235 – Severus Alexander, în vârstă de 13 ani, este puternic influenţat de mama sa Iulia Mamaea; este ucis pe Rin, alături de mama sa, de către legiunile din Germania, după ce a cumpărat pacea de la germani);
● 235-268 – urmează o perioadă de anarhie militară, în fruntea imperiului se succedă generali proclamaţi împăraţi de către armată şi care sunt asasinaţi după perioade scurte de domnie;
● 235-238 – Maximin I, de origine barbară (got), îi învinge pe alamani;
● 238-244 – Gordianus al III-lea îi învinge cu ajutorul trupelor auxiliare pe goţi, pe persanii care au pătruns în Mesopotamia;
● 244-249 – Iulius Philippus (Filip Arabul), fiul unui şeic arab, celebrează aniversarea a 1000 de ani de la întemeierea Romei;
● 249-251 – Decius, de origine iliră, vrea să reformeze Roma şi religia ei; adoptă un edict împotriva creştinilor, pornind prima persecuţie generală; moare în luptele cu goţii;
● 251-253 – Trebonianus Gallus încheie o pace cu goţii;
● 253-260 – Licinius Valerianus îl numeşte pe fiul său Gallienus, coîmpărat în vestul imperiului, el păstrând estul, atacurile din exterior se înteţesc: goţii, quazii, sarmaţii şi parţii pun presiune pe frontierele imperiului; moare după ce este luat prizonier de Șapur la Edessa; Gallienus reformează armata (trupe de intervenţie rapidă la frontierele ameninţate);
● 263 – goţii jefuiesc Efesul; urmează perioada împăraţilor iliri;
● 268 - 270 – Claudiu II Goticul îi învinge pe alamani şi pe goţi;
● 270 - 275 – Domitius Aurelianus, Restitutor Urbis; îi înfrânge pe alamani la Pavia, supune statul Palmyra şi Imperiul separat constituit în 260 (de „cei 30 de tirani”); adoptă titlul de „Domn şi zeu” (Dominus et Deus), introduce cultul soarelui de la Emesa (Deus Sol Invictus) care împreună cu cultul împăratului, devine cult de stat;
● 275-276 – după Tacit, urmează;
● 276-282 – Marcus Aurelius Probus care consolidează graniţele pe Rin şi Dunăre;
● 282-283 – Marcus Aurelius Carus luptă cu succes contra perşilor; este asasinat împreună cu fiii săi;
● 284-305 – C. Aurelius Valerius Diocletianus (Diocleţian) realizează o vastă reformă a imperiului; introduce tetrarhia pentru a descentraliza puterea imperială; celor doi coîmpăraţi (Diocleţian şi Maximian) Augusti li se adaugă doi Caesares (Galeriu şi Constantius Chlorus); în vest augustul Maximianşi cezarul Constantius Chlorus; în est augustul Diocleţian şi cezarul C. Valerius Galerius;
● 297 – imperiul este împărţit în 12 dioceze (regiuni administrative), conduse de vicari, şi 101 provincii; Imperiul devine o monarhie absolută (dominatul) în care împăratul este considerat zeu; cetăţenii devin supuşi (subiecti) fiind la dispoziţia conducătorului; ţăranii sunt legaţi de glie (coloni), iar meşteşugarii sunt obligaţi să asigure aprovizionarea armatei;
● 301 – Edictul asupra preţurilor - Edictum de pretiis venalium rerum;
● 303-304 – persecuţii împotriva creştinilor;
● 305 – Diocleţian şi Maximian abdică;
● 305-306 – Constantius Chlorus moare; fiul său F. Valerius Constantinus (Constantin) este proclamat august;.
● 305-312 – lupte între Galeriu, Maximian, Maxentius, Severus, Maximin Daia şi Constantin;
● 312 – în 27 octombrie, Constantin îl înfrânge pe Maxentius la Ponte Milvio, lângă Roma;
● 312-337 – Constantin devine unicul conducător al Occidentului (era deja August din 307);
● 311 – este dat Edictul lui Galeriu în favoarea creştinilor;
● 313 – prin Edictul de la Milano al lui Constantin acordă libertate tuturor cultelor, în special creştinilor; se autointitulează protector al Bisericii;
● 324 – victoria lui Constantin împotriva lui Lucinus la Arianopole;
● 325 – Constantin convoacă la Niceea Conciliul ecumenic contra lui Arie; se pun bazele dogmatice şi canonice ale bisericii creştine;
● 330 – inaugurează la Bizanţ, Noua Romă: Constantinopolul;
● 337 – Constantin primeşte, înainte de a muri, botezul; după lupte de succesiune între fiii săi, Constantin al II-lea devine unic conducător;
● 337-361 – în timpul lui Constantin II, arianismul devine obligatoriu pentru întreaga Biserică;
● 355 – Constantius îl numeşte cezar pe nepotul şi succesorul său Iulian; acesta moare în luptele cu perşii din est;
● 361-363 – Iulian Apostatul, ultimul membru al dinastiei lui Constantin, preferă religiile şi cultele necreştine; îi îndepărtează pe creştini din funcţiile administrative
● 363-364 – Flavius Iovianus, comandantul gărzii împăratului, este proclamat împărat; încheie o pace ruşinoasă cu regele perşilor şapur; restaurează libertatea cultului;
● 364-375 – Valentinian I, este ales împărat de către curte; fratele său Valens este numit coîmpărat în estul imperiului şi ridicat la rangul de augustus; Valentinian îi înfrânge pe alamani;
● 364-378 – Valens revine la arianism şi instalează un patriarh arian la Alexandria; îi lasă pe vizigoţi să se instaleze în Tracia; moare în lupta contra acestora la Adrianopol;
● 367-383 – Graţian îl numeşte coîmpărat pe Theodosius, fiul lui Valentinian I Theodisius 379;
● 379-395 – Theodosius (Teodosiu) interzice păgânismul – creştinismul devine religie de stat (la Conciliul de la Constantinopol din 381), – sunt pedepsite cu moartea sacrificiile păgâne şi intrarea în templele păgâne; îi învinge pe vizigoţi, după care le permite să se aşeze în Tracia şi Moesia cu obligaţia de a apăra frontierele de pe Dunăre;
● 383-388 – Magnus Maximus îl ucide pe Graţian; Teodosiu îl învinge pe Maximus şi devine împărat şi peste Occident;
● 392-394 – Flavius Eugenius; cade în lupta de la Frigido împotriva lui Teodosiu care devine unic conducător al Imperiului;
● 395 – după moartea lui Teodosiu, are loc sfârşitul unităţii imperiului; împărţirea imperiului între fiii lui Teodosiu: Honorius (395-423) în Occident, având capitala la Milano, apoi la Ravenna şi Arcadius (395-408) în Orient, cu capitala la Constantinopol; Imperiul roman de răsărit îşi urmează cursul timp de încă o mie de ani, în timp ce Imperiul roman de apus, supus atacurilor germanilor şi hunilor mai rezistă doar 80 de ani;
● 406 – are loc învadarea Galiei de către barbari; suebii, vandalii, alanii şi burgunzii trec Rinul, vandalii se instalează în Spania în 409;
● 410 – Alaric, regele vizigoţilor, pradă Roma; Alaric moare pe când se pregătea pentru o expediţie în Africa;
● 430 – vandalii lui Genseric asediază Ippona, unde moare Sf. Augustin;
● 451 – hunii lui Attila invadează Galia şi sunt bătuţi de Aetiu la Câmpiile Catalaune;
● 452 – Attila este oprit în Italia de către Leon I; în anul următor Attila moare;
● 454 – Valentinian îl ucide pe Aetiu;
● 455 – are loc cucerirea şi prădarea Romei de către vandalii conduşi de regele Genseric;
● 474 – Genseric este recunoscut stăpân al Africii, al Siciliei, al Sardiniei, al Corsicii şi al Balearelor;
● 475 – Euric, regele vizigoţilor, obţine Spania; Galia este împărţită între burgunzi, alemani şi rugi;
● 475-476 – ultimul împărat al Imperiului roman de apus este Romulus Augustus;
● 476 – Odoacru, conducătorul skirilor (sau hun) îl detronează pe Romulus Augustus şi-i trimite împăratului Orientului, Zenon, însemnele Imperiului, luându-şi titlul de „patrician”; acest gest marchează sfârşitul Imperiului Roman de Apus.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)